Astăzi, 15 iulie, polițiștii constănțeni au lansat a II-a ediție a Campaniei preventiv-educative “Mami, știi unde sunt?”, activitate ce a avut ca scop prevenirea plecărilor copiilor, de lângă părinți, atunci când se află pe plajă și în locuri aglomerate.

Activitatea s-a desfășurat în Piațeta Perla din stațiunea Mamaia, iar invitații speciali au fost personajele de la Gașca Zurli, care i-au încântat pe copii cu un spectacol inedit și le-au oferit copiilor și adulților sfaturi și recomandări preventive.

Pe plajă și în locurile aglomerate, copiii se pierd foarte ușor și le dau părinților emoții. Astfel că un concediu mult așteptat, ce se dorește a fi de vis, se poate foarte ușor transforma într-o situație neplăcută.

Nu de puține ori, însă, intervine și neglijența părinților care, din dorința de a se relaxa și a se bucura de mare, de soare și nisip, își uită obligațiile și responsabilitățile ce derivă din statutul de părinte.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

În perioada sezonului estival 2020, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizate 54 de plecări ale minorilor de pe plaje, toate soluționate cu identificarea acestora și predarea către părinți.

Polițiștii au purtat discuții cu părinții și bunicii prezenți în vacanță, au oferit materiale informative și le-au transmis recomandări astfel încât să evite aceste situații.

Astfel, în cazul în care se rătăcesc, părinții trebuie să îi învețe pe cei mici să meargă la polițiști, jandarmi, pompieri sau salvamari pentru a le cere ajutorul. O altă idee ar fi să le atașeze o brățară care să conțină numele și/sau numărul de telefon sau măcar să rețină aceste informații, care sunt esențiale pentru identificarea lui.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar