OFICIAL Cum a avut loc accidentul mortal de pe trecerea de pietoni din Hârșova

Știrile zilei
Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, joi, 25 septembrie 2025, în jurul orei 6:40, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2A, în orașul Hârșova.
Din primele verificări reiese că un bărbat de 60 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, a surprins și accidentat o femeie de 60 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a conducătorului auto, la kilometrul 125+900 metri.
În urma impactului, femeia a decedat. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind de asemenea testat cu aparatul drug-test și condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii eventualelor substanțe în sânge.
În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii tragediei.
Citește și:
UPDATE Accident MORTAL în Hârșova, pe Șoseaua Constanței: o femeie a decedat pe loc







