Copil cersetor
Copil cersetor
Viorica B., femeia implicată în dosarul de constituire a unui grup infracţional organizat, reținută anul trecut, împreună cu alte cinci persoane, a solicitat instanței constănțene înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Cererea femeii a fost respinsă pe 8 martie 2023, la Tribunalul Constanța, dar aceasta nu s-a dat bătută: a făcut apel la sentința judecătorilor, iar răspunsul i-a venit chiar astăzi: “Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpata B. Viorica împotriva încheierii de şedinţă din data de 07.03.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr.8145/118/2022/a7. Definitivă”.

Anul trecut, în luna noiembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța dispuneau reținerea pentru 24 de ore a patru inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei. Alți doi suspecți, din Cluj, erau, la rândul lor, cercetați în acest dosar.

Ulterior, aceștia au fost reținuți pentru alte 30 de zile.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Povestea familiei în cauză  are un început tragic, exact în zona Mangaliei: în 2010 doi adulți, împreună cu cei opt copii, locuiau într-un WC dezafectat din pădurea din Jupiter, deși solicitaseră Primăriei Mangalia, la acea vreme, o locuință.

După 12 ani, iată, familia cu pricina ține, din nou, prima pagină a ziarelor: potrivit procurorilor DIICOT,  în perioada iulie-august 2022, mai mulți copii, minori, erau trimiși la cerșit, în stațiunile din sudul litoralului: Neptun, Jupiter și Venus.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupului infracțional organizat, „speculând starea de vulnerabilitate a opt dintre cei mici, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani și abuzând de autoritatea avută ca părinte sau persoană din anturajul apropiat, i-au transportat și controlat, succesiv, pe raza municipiului Mangalia și stațiunilor Neptun, Jupiter și Venus, în scopul exploatării prin supunerea la îndeplinirea unei munci în mod forțat (vânzarea ambulantă de suveniruri pe durata unui program îndelungat de muncă zilnic) și al obligării la practicarea cerșetoriei”, beneficiind de banii pe care copiii îi câștigau, din mila trecătorilor, în special a turiștilor de pe litoral.

Chiar una dintre turistele care au trecut, întâmplător, pe lângă copiii care cerșeau, pe Aleea Steagurilor din Neptun, a sesizat poliția.

 

 

 

Citește și:

Începe procesul în scandalul copiilor de la Mangalia, exploatați de părinți: Erau trimiși să cerșească printre turiștii din stațiuni

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: pixabay.com

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.