Mai mulți funcționari ai Primăriei Mangalia ar urma să fie aduși la audieri: Cine este presupusul intermediar al șpăgii pe care ar fi luat-o Dorinel Colgiu

Știrile zilei
Potrivit surselor noastre Constantin-Alexandru Gavrilă, un angajat al Primăriei Mangalia și candidat pentru Consiliul Local din partea partidului Forța Dreptei ar fi intermediarul șpăgii de 15.000 de euro de la un afacerist din Mangalia, care ar fi trebuit să ajungă la Dorinel Colgiu, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparține Consiliului Local Mangalia). Reamintim faptul că acesta a fost reținut de DNA pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și urmează să fie prezentat astăzi Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Aceleași surse susțin că ar fi implicați mai mulți funcționari din cadrul Primăria Mangalia, printre care și Ana Maria Gheorghe, directoarea Direcției de Turism și George Călin, city-managerul Mangaliei, care urmează să fie aduși la DNA Constanța pentru audieri.
Procurorii DNA au transmis că la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.
În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dorinel Colgiu, adus la DNA
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. La data de 10 iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Sursă foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cite;te ;i:
SURSE: Dorinel Colgiu, considerat mâna dreaptă a primarului din Mangalia, a fost reținut