Miercurea alarmelor: Sună sirenele de avertizare a populației în caz de dezastre

Știrile zilei
Mâine, în intervalul 10.00 – 11.00, sirenele de alarmare publică existente în întreaga țară vor fi acționate, în fiecare localitate. Acest lucru se întâmplă în prima zi de miercuri a fiecărei luni, începând cu luna august 2017.
În toate județele țarii vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
Exercițiul va consta în transmiterea semnalului „ALARMĂ AERIANĂ”, compus din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
UPDATE:
Astăzi, la Constanța, sirena a căpătat şi voce. Un glas feminin a anunţat: „Atenţiune! Nu vă panicaţi! Acesta este un exerciţiu!“. După care a urmat semnalul de avertizare sonoră. Măsura vine în urma criticilor care remarcau confuzia ce se poate isca lesne între un exerciţiu uzual şi o situaţie reală de pericol.
Vocea sirenei nu s-a auzit, însă, în toate punctele cu alarmă de protecţie civilă din municipiul Constanţa.
Apelul cu voce va fi lansat la Constanţa în fiecare lună, în Miercurea Alarmelor, în deschiderea exerciţiului.
Mesajul nu este înregistrat, ci este rostit în timp real de o angajată a Protecţiei Civile Constanţa, ce aparţine de Primăria Constanţa.