Mercenarii lui Horațiu Potra au ajuns în România: Sunt verificați de medicii epidemiologi

Știrile zilei
O aeronavă charter civilă la bordul căreia s-au aflat mercenarii români blocaţi în Congo a aterizat sâmbătă pe Aeroportul Otopeni, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit unui comunicat transmis de MAI, „La intrarea în țară, toate persoanele vor fi supuse unui control medical și epidemiologic, date fiind infecțiile sau bolile specifice zonei din care acestea se întorc.
Aceste măsuri au ca scop prevenirea răspândirii unor posibile boli contagioase, fiind o măsură preventivă de sănătate publică.
După efectuarea triajului epidemiologic, instituțiile competente vor efectua activități specifice accesului în țară.
Astfel, în vederea asigurării unui flux optim de lucru, persoanele vor fi debarcate într-un loc special destinat acestor activități, pe platforma exterioară a aeroportului.
Facem precizarea că toate structurile Ministerului Afacerilor Interne cu responsabilități în astfel de cazuri sunt implicate în vederea gestionării optime a acestei misiuni.
Mai mult, în ceea ce privește triajul epidemiologic, specialiști ai Ministerului Sănătății vor fi prezenți pentru dispunerea măsurilor din zona de competență!
La finalizarea procedurilor specifice, persoanele vor fi îndrumate spre ieșirea din aeroportul Otopeni”.
Pentru transportul celor 288 de mercenari a fost închiriat un Airbus A330 de la o companie aeriană din Portugalia.
FOTO: X
Citește și: