Municipiul Constanța, proces cu Progress Consulting SA, firmă ce administrează Cimitirul Municipal, pentru aproape 12.000 de euro. Dosarul se rejudecă

Știrile zilei
Municipiul Constanța prin Primar se judecă pentru aproape 12.000 de euro cu Progress Consulting SA, compania care administrează Cimitirul Municipal.
Dosarul s-a întors recent la Judecătoria Constanța, după ce Tribunalul a decis rejudecarea procesului.
Inițial, primăria pierduse procesul la Judecătorie, magistrații apreciind că acțiunea deschisă de municipalitate ar fi fost prescrisă, adică ar fi fost deschisă după depășirea termenului legal de trei ani în care primăria s-ar fi putut adresa instanței.
Acum, însă, dsarul a revenit la Judecătorie, pentru rejudecarea cazului, după ce Tribunalul a admis apelurile declarate în cauză.
Cazul are indicativul 15414/212/2022*, obiectul este reprezentat de o acțiune în răspundere contractuală, iar părțile sunt reclamantul Municipiul Constanța prin Primar și pârâta Progress Consulting SA.
Dosarul urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată al Secției Civile a instanței și să se stabilească data primei înfățișări în rejudecare.
Potrivit Hotărârii 5391/2023 pronunțată inițial în dosar și casată ulterior de Tribunal, „reclamantul Municipiul Constanţa prin primar a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. Progress Consulting S.A. obligarea pârâtei la plata sumei de 58897,32 lei reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului de asociere, cu cheltuieli de judecată“.
Suma solicitată, de 58.897,32 de lei, echivalează cu aproape 12.000 de euro, la cursul actual.
Banii erau solicitați în baza contractul de asociere nr. 28916/25.06.1998, având ca obiect administrarea şi exploatarea „Cimitirului uman Baba Novac“.
În replică, reprezentanții Progress Consulting SA au susținut în proces, printre altele, că „având în vedere că termenul de prescripţie aferent prezentei cereri de chemare în judecată a început să curgă cel mai târziu în anul 2017 (an în care a fost determinată creanţa principală), iar prezenta acţiune a fost formulată la data de 21.06.2022, pârâta apreciază că s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani“.
Așa cum am precizat anterior, Judecătoria Constanța a respins inițial acțiunea, ca fiind prescrisă.
Tribunalul a casat însă decizia și a dispus rejudecarea procesului.
În acest context, dosarul în rejudecare a ajuns la Judecătoria Constanța și a primit numărul unic 15414/212/2022*
Până în prezent nu a fost stabilit primul termen.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat la data de 28 august 2024, SC Progress Consulting SA, fostă Prospes Consulting SA, s-a înființat în anul 1997, a avut mai mulți acționari de-a lungul existenței, iar activitatea de pompe funebre și similare a declarat-o în februarie 2008.
Asociați sunt Crăciun Nicolae (75%) și Crăciun Cristina (25%).
Ca administratori apar: Rapotan Adrian, Sandu Eugenia Gina și Ion Anca Elena.
Firma are ca obiect „Activități de pompe funebre și similare”.
Pentru anul 2023, cu aproape 100 de angajați, firma a declarat o cifră de afaceri de 20 140 026 de lei și un profit net de 6 630 271 de lei.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: