Marfă contrafăcută, Portul Constanța
Marfă contrafăcută, Portul Constanța
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța, în patru containere, bunuri susceptibile a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ două milioane lei.

Conatinerele au ajuns în Portul Constanţa din China şi emiratele Arabe Unite şi conţineau  peste 15.800 de diverse jucării, peste 4.800 de unelte de mână şi măşti de sudură, dar şi parfumuri. Mărfurile erau destinate unor societăţi comerciale de pe teritoriul României şi Ucrainei.

Echipamente contrafăcute confiscate în Portul Constanța
Echipamente contrafăcute confiscate în Portul Constanța

În data de 17.11.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic asupra a trei containere încărcate cu bunuri, sosite din China”, informează un comunicat de presă al Gărzii de Coastă.

În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul containerelor se aflau mai multe bunuri susceptibile a fi contrafăcute, printre care aproximativ 13.800 de jucării din plastic destinate unei societăți comerciale de pe raza județului Iași, 4.801 de unelte de mână şi măşti de sudură destinate unei firme din Ploieşti, şi 2.028 de maşini de jucărie destinate unei societăţi comerciale de pe Ucrainei.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Jucării contrafăcute confiscate în Portul Constanța
Jucării contrafăcute confiscate în Portul Constanța

Toate bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.691.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în data de 20.11.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite”, mai precizează comunicatul.

În urma verificărilor s-a constatat că în interiorul containerului se aflau aproximativ 519 de parfumuri, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute, având ca destinatar o societate comercială din București.

Jucării contrafăcute confiscate în Portul Constanța
Jucării contrafăcute confiscate în Portul Constanța

Bunurile, cu o valoare de aproximativ 200.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În toate cazurile, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Sursa foto: Garda de Coastă

Citește și:

Procurorii au stricat cuibul: Peste 600 de tone de deșeuri, care au trecut prin Portul Constanța, urmau să ajungă pe piața din România ca produse second-hand

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.