Jocuri de noroc
Jocuri de noroc
În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și ai I.P.J. Arad – Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pun în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București (4) și în județul Timiș (6).

Activitățile se desfățoară în vederea completării materialului probator într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălarea banilor, la domiciliile persoanelor și sediile sociale ale unor societăți comerciale implicate în activitatea infracțională.

De asemenea, vor fi citați un număr de 15 martori, în vederea audierii și dispunerii măsurilor care se impun.

În cauză, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice  efectuează cercetări într-un dosar penal înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la activitățile infracționale desfășurate pe teritoriul României, de către un grup infracțional organizat al cărui membrii sunt cetățeni sârbi și cetățeni români, cu scopul eludării obligațiilor fiscale.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Activitatea infracțională s-ar fi derulat prin înregistrarea în documentele contabile ale unor societăți cu obiect de activitate jocuri de noroc și pariuri, a unor cheltuieli justificate, sub forma unor câștiguri fictive la jocurile de noroc, care nu s-au derulat în realitate, urmărindu-se în acest mod minimizarea sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Institutului Național de Criminalistică și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa foto: pixabay.com

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.