Drug - test
Drug - test
La data de 6 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier Constanța au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, în municipiul Constanța.

În urma acestor activități, oamenii legii au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.200 de lei.

Polițiștii au reținut, de asemenea, în vederea suspendării, un permis de conducere, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (sub limita de infracțiune).

Au fost constatate trei infracțiuni în regimul rutier, dintre care două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și una pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Individ beat, prins pe strada Democrației din Constanța

La data de 6 noiembrie, în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, care a condus un autoturism pe strada Democrației din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Individ beat, prins pe strada Eduard Caudella din Constanța

La data de 6 noiembrie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe strada Eduard Caudella din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Individ drogat, prins pe strada Eliberării din Constanța

La data de 6 noiembrie, în jurul orei 19:35, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe strada Eliberării din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină și THC-5. Acesta a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Foto: Ilustrativ (Arhivă)

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.