Povestea unei tinere din Constanța păcălite prin metoda Loverboy să se prostitueze în Lituania
Știrile zilei
Judecătoria Constanța a decis, luni, 9 septembrie 2024, condamnarea în primă instanță a unui bărbat suspectat de proxenetism.
Cel în cauză a luat doi ani de închisoare cu suspendare, însă decizia nu este una definitivă.
Dosarul fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Mod de operare Loverboy
În actul de sesizare, s-a reținut, în esență, că, inculpatul, în anul 2022, prin promisiunea mincinoasă a unei relații sentimentale de lungă durată/ a căsătoriei (mod de operare Loverboy), a determinat-o pe persoana vătămată, o tânără de aproximativ 30 de ani, să practice prostituția pe teritoriul Lituaniei, a înlesnit desfăşurarea acestei activităţi şi a obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către persoana vătămată.
Pedeapsa suficientă pentru a-şi atinge scopul educativ şi represiv
Instanța a apreciat că o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, orientată spre minimul special, este suficientă pentru a-şi atinge scopul educativ şi represiv.
Inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
Mai mult, Judecătoria Constanța a apreciat, raportat la criteriile de individualizare, că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie, având în vedere că inculpatul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în faţa instanţei, apreciind că acordul exprimat este valabil.
Inculpatul va avea în posibilitatea reflecteze asupra propriului comportament
Instanţa a apreciat că scopul şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de exemplaritate şi de reeducare ale pedepsei, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc şi fără privarea de libertate, dând posibilitatea inculpatului să reflecteze asupra propriului comportament raportat la relaţiile sociale pe care le-a încălcat prin săvârşirea infracţiunii, apreciind, totodată, că perioada petrecută în arest preventiv a fost suficientă pentru a-l descuraja pe inculpat să reitereze comportamentul infracțional.
Cu suspendare
Ca atare, Judecătoria Constanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va stabili un termen de supraveghere de trei ani, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Povestea pe larg
În urma probatoriului administrat în cursul urmăririi penale s-a arătat că, din plângerea şi din declaraţiile persoanei vătămate rezultă că în luna ianuarie 2022 l-a cunoscut pe inculpat pe internet.
În luna următoare, acesta din urmă s-a mutat la domiciliul ei.
Întrucât s-au certat, la numai două săptămâni inculpatul a părăsit domiciliul persoanei vătămate, însă cei doi s-au împăcat în zilele următoare, astfel că persoana vătămată s-a mutat în garsoniera situată în staţiunea Mamaia, unde locuia inculpatul.
Conform procurorilor, cu ocazia reconcilierii, inculpatul i-a propus persoanei vătămate să plece împreună în străinătate, unde ea să practice prostituţia, cu scopul obţinerii de către cuplu a unor sume de bani utile derulării unor viitoare afaceri, care să le asigure bunăstarea.
Avertizată de părinţi
Partea vătămată a susţinut, arată anchetatorii, că la scurt timp după ce s-a mutat în garsoniera din staţiunea Mamaia, a fost avertizată de părinţii săi că inculpatul intenţionează să o ducă în străinătate pentru a se prostitua, astfel că s-a răzgândit şi a decis să revină la domiciliul său, însă a fost împiedicată în mai multe rânduri de către inculpat, care a şi agresat-o fizic.
În martie 2022, persoana vătămată şi inculpatul, însoţiţi de un prieten de-ai celui din urmă au plecat cu un autoturism părăsind ţara pe la graniţa de vest, după cum se arată în ancheta magistraților.
Ajunşi în Litunia, cei trei s-au întâlnit cu o femeie care deja practica prostituţia în acel loc, potrivit procurorilor.
În continuare, până la data de 24 martie 2022, cei patru au stat pe raza a trei oraşe de pe teritoriul Lituaniei, în apartamente închiriate, unde cele două persoane de sex feminin s-au prostituat, se mai arată la dosarul cauzei.
50-60 clienţi
Persoana vătămată a mai arătat că cealaltă femeie era cea care posta pe internet anunţurile privind oferirea de servicii sexuale, precum şi cea care discuta cu clienţii la telefon.
Mai mult, persoana vătămată a susţinut, conform anchetatorilor, că a avut proximativ 50-60 clienţi și că inculpatul îi lua toţi banii câştigaţi din practicarea prostituţiei.
Iniţial persoana vătămată a susţinut că, în perioda în care s-a aflat pe teritoriul Lituaniei, a fost agresată fizic în repetate rânduri de către inculpat, care astfel o determina să continue practicarea prostituţiei, cu ocazia celei de-a doua audieri tânăra a relatat că i-a reproşat inculpatului relaţia cu o altă femeie, motiv pentru care s-au certat, acesta fiind contextul în care a agresat-o.
Acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată, respinsă
Așa cum arătam și mai sus, inculpatul a fost condamnat în primă instanță la doi ani de închisoare cu suspendare pentru proxenetism.
Instanța a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată, însă a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 1400 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, de la inculpat.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Sursa foto: chattanoogapulse.com
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: