Victor Ponta a avut o intervenție în direct la postul de televiziune România TV, acolo unde a făcut mai multe afirmații legate de situația economică a țării. De asemenea, acesta prevede o criză economică a României.
Mai mult decât atât, fostul premier al României susține că țara noastră va fi mai afectată decât a fost Grecia în urmă cu 10 ani de criză, deoarece România nu face parte din zona euro.
„Eu urmăresc acum din postura de neimplicat politic, dar de om care se uită la business şi la zona noastră din Europa de Est.
Azi, duminică dimineaţă, a mai apărut o ştire că Guvernul s-a mai împrumutat cu niste bani, cu dobândă de 9%. Vreau să vă spun că nu cunosc nicio ţară care să se împrumute cu asemenea dobânzi şi care să reziste pe termen lung.
Asta înseamnă că nu o să avem bani în anii care urmează şi mi se pare curios că nimeni nu e interesat de chestia asta. O să fie mai rău decât a fost în Grecia, acum zece ani, pentru că noi nu suntem în zona euro.
Pe plan mondial încep să apară din ce în ce mai multe probleme. Toată lumea se pregăteşte de recesiune. Noi se împrumutăm ca să plătim dobânzi. Şi nu rămâne niciun ban în România”, a declarat Victor Ponta, conform româniatv.net.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și: