Luni, 14 noiembrie, va fi marcată Ziua Dobrogei printr-o serie de evenimente organizate de Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Începând cu ora 12:30, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, va avea loc expoziția „Dobrogea în culorile toamnei – expoziție de pictură, fotografie și design vestimentar”.

Vizitatorii vor putea admira lucrările realizate în cadrul proiectului cultural artistic Tabăra de pictură KREATOR ART, la care au participat cursanții claselor de pictură, fotografie și design vestimentar, sub coordonarea doamnelor Ioana Călinescu, Iulia Pană Gheorghe și Lucia Niculescu, experți în cadrul catedrei de Arte Vizuale.

Temele abordate pentru realizarea lucrărilor au fost diferite: peisaje cu ruine ale cetăților, mănăstiri, forme de relief și vegetație, pădure, peisaj acvatic, peisaj tradițional. În cadrul atelierelor de lucru, au fost realizate schițe în plain air, imprimări pe materiale textile și documentare fotografică sau ședințe foto care ilustrează activitatea din cadrul proiectului.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

De la ora 13:00, constănțenii sunt așteptați la vernisajul expoziției „Datina 100 de ediții”, închinată revistei „Datina”. Cu acest prilej, participanții vor putea revedea numere vechi ale revistei, din anii ’90, cu sprijinul Bibliotecii Județene, dar și cele mai actuale numere ale revistei.

Revista „Datina” este o publicație de tradiție, ce apare lunar sub egida Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Intrarea este liberă.

De la ora 18:00, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui un spectacol al tradițiilor dobrogene.

Vor crea o atmosferă de sărbătoare: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul”, Ansamblul „Izvorașul Dobrogean”, Ansamblul „Elpis” al Comunității Elene Constanța, Ansamblul „Iholu” al Comunităţii Aromâne din România, filiala Constanţa, Ansamblul „Kaytarma” din Valu Lui Traian al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, Ansamblul folcloric universitar „Ovidius”, Ansamblul UDTTMR „CanRenkler” din Topraisar, Ansamblul „Goluboe More” al Comunității Ruşilor Lipoveni, Ansamblul „Delikanlilar” al Uniunii  Democrate Turce din România, Trupa „Şatra” a comunităţii rrome din Mangalia. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.