Procurorii au deschis dosare penale în urma prăbușirii podului recent reabilitat
Știrile zilei
Procurorii au deschis două dosare penale în urma surpării podului de la Luţca, eveniment în urma căruia o persoană a fost rănită. Unul dintre dosare vizează vătămarea corporală din culpă, iar celălalt – abuzul în serviciu, ambele fiind deschise in rem.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman au declarat că în urma incidentului petrecut la Luţca, în urma căruia podul peste Siret s-a rupt, au fost deschise două dosare penale.
Primul dosar de cercetare penală se referă la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar cel de-al doilea pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În acest al doilea dosar anchetatorii urmează să stabilească modul cum a fost reabilitat podul respectiv.
Ambele dosare au fost deschise in rem şi se referă la fapte, deocamdată nefiind anchetată nicio persoană.
Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor
Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).
Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).
Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022.
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor, iar rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice.