Procurorul Ionuț Ciprian Spiridon, numit de CSM adjunctul Parchetului General al României
Știrile zilei
Ionuț Ciprian Spiridon, numit prim – adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil, miercuri, 13 noiembrie 2024, propunerea ministrului justiţiei de numire în funcţia de prim – adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Ionuț Ciprian Spiridon.
Ionuț Ciprian Spiridon este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în prezent delegat în funcția de prim – adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Amintim că la data de 06 noiembrie 2024 s-a desfășurat la sediul Ministerului Justiției interviul pentru funcția vacantă de conducere de prim-adjunct al procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Interviul s-a desfășurat în fața comisiei de interviu constituită, potrivit legii, din reprezentanții Ministerului Justiției, ai Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Academiei de Studii Economice şi compusă din ministra justiției, secretari de stat, procurori, un profesor de management şi un psiholog.
După încheierea interviului a avut loc o consultare extinsă și minuțioasă între ministra Justiţiei şi membrii comisiei de interviu.
În urma analizei candidaturii prin prisma celor precizate mai sus, ministra justiției l-a selectat și propus pentru funcția de prim-adjunct al procurorului general al PÎCCJ pe Ionuț Ciprian Spiridon, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, în prezent, delegat în funcția de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sursa foto: Facebook
Citește și:
Zeci de procurori DNA, proces pentru salarii. Magistrați celebri. Legături cu Constanța