FOTO VIDEO Șacalul, la Curtea de Apel Constanța: Dacă eram psihopat, aș fi putut să fac mult mai multe crime
Știrile zilei
Șacalul, pe numele real Neculai Mitrea, suspectul principal al crimelor care au îngrozit Constanța în cursul verii 2024, le cere judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța să-l elibereze din arestul preventiv.
În pledoaria susținută la Curte, Șacalul a punctat faptul că, dacă ar fi fost psihopat, așa cum este acuzat, ar fi putut să facă mult mai multe crime.
Șacalul a contestat la Curtea de Apel decizia Tribunalului de a prelungi măsura preventivă și este prezent astăzi, 12 noiembrie 2024, la Secția Penală a instanței, de unde speră să obțină eliberarea.
Amintim, acesta este acuzat că ar fi ucis două femei, Denisa și Delia, ancheta fiind desfășurată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Alături de Neculai Mitrea, zis Șacalul, se află în stare de arest preventiv și concubina acestuia, Elena Radu, care solicită, de asemenea, eliberarea.
„De ce luni de zile nu m-a băgat nimeni în seamă?!“
Șacalul și concubina sa sunt asistați de avocați din oficiu, desemnați din cadrul Baroului Constanța.
Acuzarea a fost reprezentată la ședința de la Curtea de Apel de astăzi de magistratul Beatrice Șișman, procurorul șef al Secției Judiciare a Parchetului Curții de Apel Constanța.
În fața judecătorilor de la Curtea de Apel, Șacalul a spus că dacă ar fi fost psihopat, cum este acuzat, ar fi putut să facă mult mai multe crime și, de asemenea, a spus că Elena Radu nu are nicio vinovăție în cauză:
„În primul rând vreau să fac cunoscut, pentru început, că Radu Elena nu are nicio vinovăție în cauză“, și-a început Șacalul pledoaria.
Neculai Mitrea a continuat: „Vreau să mai arăt că mi-au adus la cunoștință, atunci când m-au arestat, faptul că eu am fost criminalul, asasinul primei victime. Dumnealor aveau niște dovezi împotrivă, pentru a mă incrimina“.
„Dacă aveau dovezi împotriva mea, de ce m-au lăsat în libertate?! De ce luni de zile nu m-a băgat nimeni în seamă?“, s-a întrebat Șacalul retoric.
„Cine i-a ținut să nu intre în casă, peste mine?“
„Un criminal… după care au spus că sunt asasinul pentru a doua victima, au spus că aveau la cunoștință că am ținut cadavrele în casă timp de două zile. Dacă aveau la cunoștință, atunci cine i-a ținut să nu intre în casă peste mine? Au declarat faptul că eram sub filaj. Ce anume filau dumnealor? Dacă eram psihopat cum am fost acuzat de o țară întreagă, dacă eram psihopat, aș fi putut să fac mult mai multe alte crime….“, a spus Neculai Mitrea, zis Șacalul.
„În concluzie Radu Elena și fiul ei nu au nicio vinovăție în acest caz. Și nici eu. Am avut contact cu victimele doar pe tema sexuală. Au luat camerele de filmat că am cărat eu o pătură. Cum se demonstrează că eu am cărat cadavrul în acea pătură??? Eu, pe data de 27 august, se poate dovedi ca am fost în altă parte“, a pledat Șacalul în fața judecătorilor de la Curte.
„Solicit respectuos să-mi schimbați arestul preventiv. Vor să condamne pe cineva, să mă condamne pe mine. Pentru a demonstra nevinovăția, vă rog să schimbați arestul preventiv“, a conchis Neculai Mitrea.
Șacalul, la plecare: Sunt nevinovat
La plecarea de la Palatul de Justiție Constanța, Neculai Mitrea le-a declarat jurnaliștilor prezenți că atât el, cât și Elena Radu sunt nevinovați.
Concubina Șacalului: „Nu am greșit cu nimic“
La rândul său, Elena Radu le-a spus jurnaliștilor că nu a greșit cu nimic.
Decizia de astăzi a Curții nu va mai putea fi ulterior atacată.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: