Sâmbăta din Săptămâna Luminată: Ce tradiții și obiceiuri se păstrează în popor
Știrile zilei
Săptămâna Luminată sau prima săptămână după Paște este considerată o perioadă specială în tradiția creștin-ortodoxă. Sâmbăta Luminată are o semnificație puternică, la fel ca toate celelalte zile care urmează imediat după Paște.
În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului.
În ziua de sâmbătă din Săptămâna Luminată, femeile din diferite zone ale țării pregătesc bucate pentru a le duce duminică la biserică, unde vor fi sfințite.
Bucatele sfințite sunt împărțite apoi oamenilor veniți la biserică, pentru sufletul celor morți, arată Antena 3CNN.
În sâmbăta din Săptămâna Luminată nu se îngenunchează și nu se fac mătănii.
Totodată, pentru cei care mor în Săptămâna Luminată, slujbele au un caracter special.
Astfel, slujba înmormântării este înlocuită, în aceste zile, cu slujba Învierii.
Citește și: