Săptămâna Protecției Civile va fi avea loc în județul Constanța! Ce activități desfășoară pompierii din cadrul ISU „Dobrogea”
Știrile zilei
În fiecare an, în data de 28 februarie, este aniversată Ziua Protecției Civile din România, dată la care, în anul 1933, prin Decretul Regal nr. 468 se aproba „Regulamentul de funcționare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”.
Scopul regulamentului era „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului”.
Prin prevederile sale, regulamentul detaşează apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile în România. Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi, în anul 1978, apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de „protecţia civilă”.
În luna octombrie a anului 1996, se aprobă Legea protecției civile, în care sunt stipulate atribuțiilor acestor structuri. În prezent, Protecția Civilă este reglementată prin Legea 481/2004, republicată în 2008.
Potrivit reprezentanților ISU „Dobrogea”, Protecția Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene şi constau în:
- Identificarea riscurilor existente în raioanele de intervenție;
- Informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare;
- Organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă;
- Alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului;
- Înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.
Pompierii din cadrul ISU „Dobrogea” sărbătoresc Săptămâna Protecției prin o serie de activități.
Care sunt evenimentele ce se vor desfășura:
- „În perioada 27 februarie – 3 martie, în intervalul orar 10.00-15.00, toate persoanele care doresc să ne cunoască, să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre profesia de pompieri pot veni la subunitățile noastre. Evenimentul „Porți Deschise“ este organizat la nivelul subunităților de intervenție;
- În data de 26 februarie se organizează „Ziua educației preventive în lăcașurile de cult”, activitate ce presupune sesiuni de informare preventivă cu sprijinul personalului clerical la obiectivele de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase;
- În perioada 27 februarie – 3 martie, vor avea loc lecţii deschise privind modul de comportare specific tipurilor de risc și tehnici de acordare a primului ajutor precum și exerciţii de evacuare în caz de cutremur la unitățile de învățământ din județ, exerciții de evacuare în caz de cutremur în care sunt agrenate și instituțiile publice. Pe timpul tuturor activităților vor fi distribuite materiale de informare preventivă, cu precădere în zonele unde sunt familii/comunități vulnerabile în cazul producerii unor situații de urgență.
- În data de 28 februarie, va avea loc ceremonia militară de depunere a jurământului de personalul nou anagajat la ISU „Dobrogea“.
- În data de 1 martie 2023, va avea loc exercițiul de alarmare publică „Miercurea Alarmelor“. Astfel, sirenele vor suna în județul Constanța în intervalul orar 10:00-11:00 și, pe această cale, facem un apel către populație să nu intre în panică, subliniind că va fi vorba doar despre un exercițiu. Sirenele vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție ce se impun în astfel de situații”, transmite ISU „Dobrogea”.
Protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii, un element de bază al societăţii moderne.
Foto: Arhivă
Citește și: