Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat, în consultare publică, Ghidul solicitantului „Comunități de seniori – sprijin pentru persoane vârstnice vulnerabile afectate de probleme locative”.
Apelul este finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027 și dispune de o alocare totală de 80 de milioane de euro pentru a sprijini măsuri care urmăresc îmbunătățirea condițiilor locative al bătrânilor vulnerabili.
„Vorbim despre un tip de servicii sociale care se derulează în premieră pentru România, care vor contribui la menținerea independenței și calității vieții pentru persoanele vârstnice, astfel încât ele să poată continua să trăiască în comunitățile lor și să participe activ la viața socială. Avem în vedere atât furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu, de la hrănire și până la igienizare, cât și servicii de îngrijire medicală și terapie. Vor putea beneficia de aceste pachete de servicii românii cu vârsta de peste 65 de ani. Să vă faceți o idee despre cât de important este acest apel, în acest moment, serviciile de îngrijire a seniorilor din România deservesc 12.500 persoane, adică doar 1,3% din persoanele care au nevoie de acest tip de sprijin”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Apelul urmează să fie lansat în contextul în care numărul total de servicii autorizate de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu este de doar 259 la nivel național, din care în mediul rural doar 86. Concomitent, numărul de căminele rezidențiale de bătrâni licențiate este insuficient: 557 în anul 2020.
Astfel, persoanele vârstnice fără sprijin din partea familiei sunt expuse unui risc mai mare al sărăciei şi excluziunii sociale, în special femeile în vârstă.
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în anul 2019, 47,9% din populația Uniunii Europene a raportat dificultăți moderate sau severe în a se îngriji și a-și face treburile casnice.
Potrivit Institutului Național de Statistică, la începutul anului 2020, în România trăiau 3,66 milioane persoane cu vârste de peste 65 de ani. Aceasta înseamnă că, prin raportare la cifrele disponibile la nivelul UE, aproximativ 963.000 români cu vârste de peste 65 de ani ar avea nevoie de îngrijire la domiciliu.
În consecință, acțiunile finanțate vor viza servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice cu venituri reduse, fără aparținători legali sau cu aparținători care nu au venituri suficiente, precum și ameliorarea situației locative și a infrastructurii de locuire individuală prin adaptarea acesteia pentru vârstnicii vulnerabili.
În cadrul apelului vor fi finanțate proiecte care vor asigura:
- Construcția de locuințe sociale noi;
- Reabilitarea de locuințe sociale individuale adaptate pentru persoanele vârstnice afectate de probleme locative, reabilitare și adaptare a ambientului în locuințele personale/ individuale ale persoanelor vârstnice vulnerabile;
- Modernizarea/ reabilitarea centrelor de zi;
- Furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu de tipul: igienă corporală, îmbrăcare și dezbrăcare, hrănire și hidratare, transfer și mobilizare, deplasare în interior, comunicare, preparare hrană, cumpărături, menaj și spălătorie, facilitare deplasare în afara casei și însoțire, administrarea și gestionarea bunurilor, acompaniere și socializare;
- Servicii complementare acordate integrat: îngrijire medicală, reabilitare/ recuperare, terapie ocupațională, psihoterapie, psihopedagocie, consiliere socială, juridică și de informare etc.;
- Servicii de tip centre de zi pentru asistență și recuperare se vor asigura servicii de îngrijire personală, integrat cu serviciile complementare de recuperare și reabilitare funcțională (terapii de recuperare/reabilitare funcțională), activități terapeutice și ocupaționale, precum și consiliere psihologică, linie telefonică de urgență, asistență şi suport pentru familia persoanei vârstnice, suport pentru realizarea activităților administrative şi gestiunea bunurilor etc.
Furnizorii de servicii sociale publici și privați autorizați acreditați, în parteneriat cu autorități publice locale din localitatea/localitățile în care este implementat proiectul pot depune proiecte.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)