Soarta piscinei de pe plaja Caelia, decisă la București. Avocații dezvoltatorului spun că lucrările erau gata când au fost somați să le oprească
Știrile zilei
Piscina exterioară de pe plaja Caelia, din Mamaia, se află, din nou, în atenția judecătorilor din Capitală.
Tribunalul București este așteptat să se pronunțe într-un dosar în care reprezentanții companiei BC Cogen Management SRL, căreia îi aparține investiția, au solicitat suspendarea procesului-verbal de control al Inspectoratului Județean în Construcții Constanța, dar și a somației din 10 iunie 2024 a Poliției Locale Constanța.
Prin somația din 10 iunie 2024, afaceriștilor li s-a pus în vedere să oprească lucrările la construcția piscinei exterioare.
Pe de altă parte, avocații companiei au arătat la instanța bucureșteană, printre altele, că lucrările erau gata când au fost somați să le oprească.
Discuțiile se poartă în dosarul 21260/3/2024 , aflat pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.
Părți în proces sunt reclamantul BC Cogen Management SRL, pârâții Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, Primarul Municipiului Constanța și Direcția Generală Poliția Locală – Serviciul Urmărire Măsuri în Domeniul Construcțiilor, precum și intervenientul Inspectoratul de Stat în Construcții.
În cauză, o primă hotărâre urma să fie luată în luna iulie 2024, dar, la momentul respectiv, judecătorii din București au ajuns la concluzia că se impun repunerea cauzei pe rol și reluarea cercetării judecătorești.
În aceste condiții, procesul s-a judecat luni, 16 septembrie 2024, iar judecătorii au anunțat că verdictul va fi pronunțat la data de 30 septembrie 2024.
Conform Încheierii de repunere pe rol, reprezentanții societății private au solicitat suspendarea actelor administrative atacate.
„La 31 mai, toate construcțiile au fost edificate“
Avocații firmei au susținut, conform sursei citate, că „nelegalitatea modului de întocmire (nr., a actelor atacate) este evidentă şi recunoscută de către Primărie“.
„Constatările din cuprinsul acestor acte nu corespund realităţii, la data de 31 mai absolut toate construcţiile au fost edificate fapt ce rezultă din procesul-verbal de control“, au spus reprezentanții societății, în instanță.
„Măsura de oprire a lucrărilor este nu doar nelegală, ci reprezintă şi un fals, în baza Legii nr. 50/1991 prevede că în momentul în care există o cerere de finalizare depusă măsura de oprire nu poate avea ca obiect oprirea unor lucrări deja finalizate“, conform sursei citate.
De asemenea, aceștia au susținut că „ar fi trebuit dispusă desfiinţarea dacă s-ar fi constat în realitate că aceste construcţii nu respectă autorizaţia de construire sau că nu ar putea intra sub incidenţa disp. art. 28 din Legea nr. 50/1991, respectiv intrarea în legalitate dacă există anumite depăşiri“.
În plus, au mai spus reprezentanții că „depăşirile nu sunt de natură să atragă nelegalitatea însăşi a unor construcţii provizorii care oricum la data de 30.09.2024 ar fi desfiinţate“.
Totodată, avocații au vorbit și despre costurile pentru amenajarea plajei.
Reprezentanții societății au spus că „amenajarea plajei a fost una costisitoare, fiind vorba de construcţii provizorii care au implicat structuri, teren, structuri pe care să fie amplasate aceste construcţii, o întreagă reţea tehnico-edilitară subterană recepţionată şi pusă deja în funcţiune legal conform autorizaţiei emise de către (…) piscinele fiind încă din aprilie umplute cu apă“.
Pagubă de aproape opt milioane de euro
„Legea nr. 597/2001 prevede că pe durata sezonului estival astfel de lucrări de desfiinţare sunt interzise în perioada 15 mai – 15 septembrie a fiecărui an“, conform sursei citate, avocații arătând în continuare că „orice măsură prin care s-ar încerca să se remedieze, să se desfiinţeze, să se remodeleze orice structură care este amplasată pe această plajă face ca orice măsură viitoare să fie imposibil de folosit pe durata sezonului estival 2024“.
Totodată, aceștia au vorbit și despre interesul ca amenajarea „să profite publicului şi să fie în funcţiune astfel încât să fie recuperată această investiţie mare“.
Au mai spus avocații că „actele referitoare la construcţie se bucură de prezumţia de legalitate, se impune suspendarea tocmai pentru a se evita o pagubă iminentă foarte mare de aproape opt milioane de euro“.
Așa cum am precizat, Tribunalul București a anunțat că va lua o decizie în cauză la finele lunii septembrie 2024.
Oricare va fi decizia Tribunalului București, aceasta va putea fi ulterior atacată la instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București.
Consultanță pentru afaceri și management
Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 17 septembrie 2024, BC Cogen Management SRL a fost înființată în 2020, are sediul social în București, Sectorul 1, pe strada Grigore Mora, nr. 30 și se ocupă în principal de activități de consultanță pentru afaceri și management.
Asociați figurează Constantin Bucur și Constantin Alin Bucur, primul fiind și administratorul societății, iar numele său legându-se și de FC Gloria Buzău SA.
În 2023, BC Cogen Management SA a declarat 0 angajați, profit 2.020.528 de lei, datorii 9.704. 511 lei și cifra de afaceri 3.565.590 de lei.
Sursa documentare: Portalul Instanțelor de Judecată, Primăria Constanța, Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro
Sursa foto 1: Google Maps
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Verdict de ultimă oră, la București, pentru piscina exterioară de pe plaja Caelia din Mamaia