SURSE Cheloo, internat la psihiatrie, implicat într-un scandal cu polițiști. Vezi aici ce s-a întâmplat

Știrile zilei
Un incident în care a fost implicat artistul Cheloo a avut loc vineri, la Spitalul Municipal Câmpina, unde acesta fusese adus de la Spitalul de Psihiatrie Voila, unde este internat. Rapperul a încercat să fugă de sub supravegerea echipajului de la Ambulanţă, moment în care a fost prins şi încătuşat de poliţişti.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpina au fost sesizaţi, la data de 19 iunie 2026, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către personalul unei unităţi medicale din municipiu, cu privire la faptul că un pacient manifesta un comportament agitat. Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului, unde au constatat că persoana în cauză a încercat să părăsească unitatea medicală fără acordul personalului de specialitate şi înainte de finalizarea procedurilor medicale necesare.
În vederea prevenirii producerii unor vătămări şi pentru asigurarea siguranţei persoanei şi a celor din jur, poliţiştii au intervenit conform competenţelor legale, procedând la imobilizarea acesteia şi facilitând acordarea îngrijirilor medicale necesare”, informează oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Sursele citate de news.ro spun că, joi, Cheloo a fost adus la Spitalul de Psihiatrie Voila într-o stare de sănătate deteriorată. El a fost internat la Voila, iar vineri personalul medical a observat o leziune superficială în zona gâtului pacientului, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj al Ambulanţei pentru a fi dus la Spitalul Municipal Câmpina.
La caz s-a prezentat şi un echipaj de Poliţie. Când a văzut echipajul Poliţiei, pacientul a încercat să fugă. El a fost prins, imobilizat şi încătuşat, iar după ce a fost evaluat medical pentru rana de la gât, Cheloo a fost dus înapoi la Spitalul Voila.
Foto: Instagram







