Tentativă de OMOR într-o parcare de pe strada Pescarilor. Un bărbat a fost ÎNJUNGHIAT
Știrile zilei
Prin ordonanţa din data de 15 martie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.S., acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în noaptea de 14/15 martie 2022, în jurul orei 00:45, în parcarea unui bloc de str. Pescarilor din municipiul Constanţa, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit în regiunea abdominală pe numitul B.S.T., căruia i-a provocat leziuni traumatice grave, ce necesită circa 25 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin şoc hemoragic, consecutiv plăgii înjunghiate penetrante abdominale cu hemoperitoneu masiv şi interesare hepatică, care a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluționare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.