Terenuri vândute la preț derizoriu, acuză DNA Constanța. Tribunalul, așteptat să se pronunțe azi în dosarul fostului secretar al municipiului
Știrile zilei
Judecătorii de la Tribunalul Constanța sunt așteptați să se pronunțe joi, 14 noiembrie 2024, în dosarul în care procurorii DNA Constanța au trimis-o în judecată pe Marcela Enache, fost secretar al municipiului Constanța.
În dosar, Marcela Enache este acuzată de DNA Constanța de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Amintim că în acest dosar a fost trimis în judecată inițial și Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, suspectat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Prin decizia nr. 547/2022, din 21.09.2022, Curtea de Apel Constanța a dispus definitiv restituirea cauzei la DNA Constanţa.
Apoi, DNA Constanța a clasat cercetările față de Radu Mazăre și a dispus trimiterea în judecată a Marcelei Enache.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA Constanța au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
„În perioada 2003-2012, inculpata Enache Marcela, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi contrasemnat pentru legalitate un număr de șapte Hotărâri ale Consiliului Local Constanța prin care se aproba, la un preț derizoriu (și de patru ori mai mic decât prețul pieței), vânzarea prin negociere directă a unor terenuri (în suprafață totală de 3.590 mp), aparținând domeniului privat al UAT Constanța.
De menționat este faptul că terenurile respective, situate în zone cu potențial turistic și comercial deosebit, ar fi intrat în posesia unor societăți comerciale controlate de oameni de afaceri din anturajul edilului, care conducea primăria municipiului Constanța la vremea respectivă.
Primăria municipiului Constanța s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.732.687,5 euro.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză“.
Achitare definitivă într-un alt dosar al DNA Constanța
Într-un alt dosar, cel al terenurilor din Portul Tomis, Marcela Enache și Decebal Făgădău, fost primar al municipiului Constanța, au fost achitați definitiv.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Zeci de procurori DNA, proces pentru salarii. Magistrați celebri. Legături cu Constanța
Alexandru Cumpănașu, fără avocat la instanță, în dosarul de la DNA Constanța