Trei bărbați care racolau minore prin metoda loverboy, reținuți de DIICOT
Știrile zilei
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus ieri reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați cercetați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu vara anului 2019, două persoane vătămate (dintre care una minoră la momentul comiterii faptelor) au fost recrutate prin inducere în eroare (folosind metoda loverboy), adăpostite și transportate pe raza județelor Ilfov, Sibiu și a municipiului București, în scopul exploatării sexuale, prin obligare la practicarea prostituției.
În acest sens, persoanelor vătămate le-au fost create conturi pe site-urile de specialitate în vederea atragerii potențialilor clienți, sumele de bani obținute de acestea fiind însușite de inculpați.
De asemenea, cu privire la doi dintre inculpați s-a reținut că au înlesnit practicarea prostituției de către o a treia persoană vătămată, minoră la momentul comiterii faptelor, obținând sume de bani în urma acestei activități.
În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a celor trei inculpați.
Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
Modelling și prostituție: DIICOT a destructurat o rețea de trafic de minori