Premierul Florin Cîțu a fost prezent ieri la conferinţa de alegeri a PNL Tulcea. În cadrul evenimentului, el a ținut să le mulțumească tuturor liberalilor din județ pentru că au reușit ”să salveze România”.

Cîţu i-a felicitat sâmbătă pe colegii săi liberali din Tulcea pentru faptul că au „salvat România de un spion rus”, primul ministru făcând referire la un fost senator de Tulcea. Totodată, premierul a precizat că liberalii au reușit să scoată din Parlamentul României ”un om care făcea foarte, foarte mult rău”, acesta fiind redat sectorului privat.

Trebuie să vă felicit pentru ceva special: dumneavoastră aţi salvat România. Aţi scos din Parlamentul României un om care făcea foarte, foarte mult rău, senator de Tulcea şi l-aţi redat sectorului privat. Acolo va face rău poate, dar unei singure companii, poate propriii bani şi-i va pierde. Dar felicitări, aţi salvat România de un spion rus şi vă felicit şi pentru asta”, le-a spus Florin Cîţu delegaţilor la conferinţa PNL Tulcea.

Facem precizarea că în legislatura trecută județul Tulcea a trimis în Senat doi reprezentanţi, ambii de la PSD. În ceea ce privește numele celor vizați, unul dintre aceştia este fostul ministru al Finanţelor Publice Eugen Orlando Teodorovici, care în prezent lucrează la Curtea de Conturi a României.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Al doilea este Ion Ganea, fost membru al UNNPR şi PMP, despre care presa a scris că a fost ofiţer de informaţii în cadrul unui serviciu de contraspionaj în perioada fostei Securităţi dinainte de 1989.

În replică, fostul ministru al Finanţelor Publice Eugen Orlando Teodorovici, a postat pe contul său de socializare un mesaj pe care îl redăm în cele ce urmează:
”Vorba românului … “este prost dar e prostul nostru”
Nu-i prost nici el, nu sunt proști nici cei care-l țin în funcție … NOI suntem proști că acceptăm astfel de „fantastici” (trebuie modificată definiția din DEX-ul limbii române)
Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!