Concediu paternal
Concediu paternal
Recent, au fost făcute mai multe modificări în legislație, privind relațiile de muncă. S-a clarificat că unui salariat trebuie să i se acorde concediu paternal, indiferent de momentul angajării și de perioada petrecută în firmă.

O nouă prevedere introdusă în Codul Muncii, Legea 283/2022, stabilește că angajatorul are obligația acordării concediului paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea prevederilor Legii nr. 210/1999, privind concediul paternal.

Potrivit aceluiași act normativ, acordarea concediului paternal nu este condiționată de perioada de activitate sau de vechimea în muncă a salariatului. Această prevedere este, de fapt, o clarificare, deoarece nici anterior nu era prevăzut un anumit termen.

Potrivit Legii 210/1999, concediul paternal se acordă în scopul de a asigura participarea efectivă a tatălui la îngrijirea copilului nou-născut și de a facilita concilierea vieții profesionale cu viața de familie în cazul lucrătorilor care sunt părinți.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

În cazul neaprobării concediului paternal, angajatorii pot fi sancționați cu amendă de la 4.000 până la 8.000 de lei.

Sursa: www.avocatnet.ro

Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)

Citește și:

Inițiativă legislativă: Ambii părinți ar putea beneficia, în mod simultan, de concediu de creștere a copilului

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!


2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.