Polițiștii locali au surprins în trafic, joi, 16 martie, pe Bdul Lăpușeanu din municipiul Constanța, un conducător auto care a circulat pe strada Soveja și a piedut controlul volanului, intrând pe contrasens.

Echipajul de poliție locală a procedat la urmărirea autovehiculului spre Satul de Vacanță. Conducătorul auto a oprit pe aleea secundară de lângă un centru comercial și împreună cu un copil au încercat să fugă.

Polițiștii locali au interceptat persoanele în cauză în vederea stabilirii identității acestora și luarea măsurilor legale care se impun.

Întrucât, conducătorul auto emana halenă alcoolică și nu deținea actele autovehiculului, la fața locului a fost solicitată prezența unui echipaj de poliție din cadrul IPJ Constanța – Biroul rutier, în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Ulterior, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea permisul suspendat, iar inspecția tehnică periodică și asigurarea autovehiculului erau expirate.

În cazul în care sesizați astfel de fapte care pun în pericol siguranța publică, vă recomandăm să apelați imediat dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.