Uniunea Europeană construiește un BUNCĂR anti-spioni. Câte persoane vor avea acces în el
Știrile zilei
Uniunea Europeană a anunțat că va construi un buncăr sigur la Bruxelles, în valoare de 8 milioane de euro. Acest loc ar urma să fie folosit de liderii europeni pentru a purta negocieri, fără a fi spionați de spionii ruși sau cei ai altor țări, scrie stiripesurse.
În buncăr se vor putea afla în același timp aproximativ 100 de persoane, cel mult 34 de lideri şi cei 34 de însoţitori ai lor care iau notiţe, precum şi oamenii din stafurile de protocol, tehnic şi de catering.
Uniunea Europeană are 27 de membri, dar s-ar putea extinde şi încăperea sigură va fi folosită şi pentru reuniuni de nivel nu foarte ridicat ale ambasadorilor şi oficialilor UE.
Buncărul va fi offline, dar echipat cu tehnologie pentru conferinţe cu ecrane mari şi microfoane, urmând ca acolo să se afle şi cabine pentru 30 de traducători.
Atât sala de şedinţe cât şi cabinele vor fi izolate astfel încât să se evite ca din interior să se poată emana unde electromagnetice şi radio generate de ecrane sau transmisii şi, drept urmare, acestea să nu fie interceptate din exterior.
Orice persoană care va intra în buncăr va trebui să deţină autorizaţii speciale “SECRET EU”, chiar dacă ar fi vorba de personal care se ocupă cu curăţenia.
Buncărul ar urma să fie construit până în 2024, în complexul Consiliului Uniunii Europene, la Bruxelles. Locul exact nu a fost decis, însă se dorește să fie cât mai aproape de sala de reuniuni a UE, astfel încât deplasarea pentru lideri să fie cât mai uşoară.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)