VIDEO Bărbat prins în flagrant de polițiștii Gărzii de Coastă în timp ce pescuia ilegal sturioni pe Marea Neagră
Știrile zilei
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrători din cadrul A.R.B.D.D. au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării, ocazie cu care au prins în flagrant un bărbat în timp ce pescuia ilegal sturioni pe Marea Neagră, dintr-o ambarcațiune, cu ajutorul unor plase.
În data de 11.05.2024, polițiștii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea și lucrători din cadrul A.R.B.D.D. au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol pe Marea Neagră.
Cu această ocazie au interceptat o ambarcațiune cu o persoană la bord, care se deplasa în viteză spre gura de vărsare a brațului Sf. Gheorghe. La vederea echipajelor poliției de frontieră, persoana în cauză a aruncat din barcă, în mare, 4 exemplare de sturion și un exemplar de calcan.
În urma verificărilor s-a stabilit că exemplarele de pește erau legate cu o funie, având atașată o ancoră care permitea scufundarea rapidă a peștelui și o plută cu ajutorul căreia persoana în cauză ar fi putut ulterior identifica și extrage peștele din apă.
Exemplarele de pește au fost recuperate și eliberate în mediul natural, iar 94 de metri plase descoperite ulterior, precum și ambarcațiunea cu motorul aferent, au fost ridicate în vederea confiscării și introduse în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea.