VIDEO Cristian Radu a ajuns la instanță: Judecătorii analizează măsura controlului judiciar impusă fostului primar al Mangaliei

Știrile zilei
Fostul primar al Mangaliei, Cristian Radu, a ajuns, cu puțin timp în urmă, la Tribunalul Constanța unde va fi discutată măsura preventivă a controlui judiciar.
Judecătorii vor analiza cererea fostului edil începând cu orele 11.30.
Cristian Radu este acuzat de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).
Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Amintim, azi, Curtea de Apel Constanța a respins contestația formulată de fostul primar al Mangaliei, Cristian Radu, împotriva deciziei Tribunalului Constanța privind revocarea măsurii controlului judiciar.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:





