VIDEO Dan Diaconescu: Lucruri abominabile s-au petrecut în spatele dosarului meu

Știrile zilei
Dan Diaconescu, patronul OTV, s-a prezentat astăzi, 17 decembrie 2024, la Curtea de Apel Constanța, pentru judecarea cererii sale de strămutare a dosarului în care este acuzat de act sexual cu un minor și în care așteaptă pronunțarea hotărârii, amânată pentru sfârșitul acestei săptămâni.
La plecarea de la instanță, Dan Diaconescu a spus că această cerere este motivată de „lucruri abominabile“ ce s-ar fi produs în spatele dosarului său.
La Curtea de Apel, procesul vizând cererea de strămutare a fost însă amânat, pentru că nu s-a îndeplinit procedura de citare.
Cu alte cuvinte, nu toate părțile vizate de dosar au primit citațiile pentru termenul de astăzi.
În acest context, o nouă înfățișare a fost stabilită la data de 21 ianuarie 2025.
Dan Diaconescu: Ne-am grăbit să facem o cerere de strămutare
La plecarea de la Curtea de Apel, Dan Diaconescu a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți, menționând motivele care l-au împins să formuleze cererea de strămutare:
„Având în vedere cele relatate către mass-media de femeia musulmană din dosarul meu, de una dintre cele două părți civile așa cum au fost ele cunoscute, noi, având în vedere conținutul acelei declarații, care reflectă lucruri abominabile ce s-au petrecut în spatele dosarului meu, adică acte de tortură, acte de șantaj, acte de amenințare, la care au fost supuse cele două părți civile din dosar, noi ne-am grăbit să facem o cerere de strămutare a dosarului, fiindcă este clar că aici ceva nu este în regulă, aici, la Constanța“.
„Astăzi, la Curtea de Apel s-a judecat cererea noastră, nu știu ce s-a întâmplat, dar s-a acordat un nou termen, în luna ianuarie. Așadar, în continuare, misterul planează, nu ratați ceea ce urmează în acest dosar fiindcă nici nu știți ce pierdeți“, a spus patronul OTV.
„Dacă lucrurile pe care le spune acea fată, pe care le-am urmărit și eu la televizor, sunt adevărate, atunci ar trebui cercetate acele persoane care au făcut această înscenare“, a conchis Dan Diaconescu.
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: