Anchetă la Garda de Coastă după ce trei polițiști de Frontieră au fost prinși și amendați de agenții din Delta Dunării într-o zonă strict protejată din Rezervație, mai exact pe lacul Răducu.

Aceștia erau într-o barcă în care se aflau și unelte de pescuit, dar au spus că s-au rătăcit. Fiecare dintre ei a fost amendat cu 2000 de lei.

Incidentul a ajuns în atenția publică abia după ce un agent din Rezervația Delta Dunării a pus imaginile, de la control, pe Facebook.

Conducerea Gărzii de Costă s-a autosesizat și a dispus efectuarea unor verificări prin Biroul Control. Instituția subliniază că cei trei lucrători au fost sancționati pentru nerespectarea accesul în zona respectivă și nu pentru braconaj.

Se precizează că la acea dată, nu era perioadă de prohibiție la știucă. Cei trei polițiști de Frontieră vor contesta sancțiunea dată de agenții Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar