VIDEO UPDATE Șoferul microbuzului școlar din Saraiu, agresat de un localnic în toiul zilei. Poliția a intrat pe fir. Vezi aici cum a avut loc agresiunea la care au asistat și câțiva copii și ce spune femeia de la care a pornit altercația

Știrile zilei
Un incident care ar fi putut avea urmări grave a avut loc marți, la amiază, în comuna Saraiu. Șoferul microbuzului școlar din comună, Adrian M., ar fi fost agresat de unul dintre localnici după ce, cu câteva ore înainte, acesta a avut un schimb de replici cu soția acestuia din cauza faptului că femeia își parchează în mod regulat autoturismul într-un loc care îl încurcă pe acesta la parcarea și preluarea copiilor de la școală. Șoferul a apelat numărul de urgență 112, iar polițiștii sosiți la fața locului au întocmit dosar penal bărbatului, I.M., care l-a agresat pe Adrian M. De cealaltă parte, doamna de la care a plecat întreaga situație are propria versiune a întâmplării pe care a transmis-o Ziarului Amprenta în cursul după amiezii de 17 septembrie 2025.
Un episod tensionat care putea degenera într-un eveniment cu urmări grave a avut loc marți, în jurul prânzului, în comuna Saraiu.
Șoferul microbuzului școlar a fost agresat de un localnic chiar în timpul serviciului, în urma unui conflict. Scena s-a petrecut în apropierea unității de învățământ, în fața mai multor martori.
Toată întâmplarea a pornit de la faptul că mama unui copil, care vine să-l preia pe acesta de la școală cu mașina parchează, așa cum ne-a declarat șoferul microbuzului, neregulamentar. Șoferul microbuzului a povestit, pentru Ziarul Amprenta, că doamna cu care marți dimineață a avut un schimb de replici obișnuiește, de o săptămână, să îi blocheze ieșirea din parcare unde ține microbuzul, nu îi dă voie nici să intre și nici să parcheze.
„Nu s-a întâmplat o singură dată să parcheze neregulamentar astfel, s-a întâmplat în mai multe zile și i-am atras atenția ca să nu ne certăm. Cu vreo două zile înainte, i-am zis asta și că data viitoare când se mai întâmplă o să-ți fac poză și o să o încarc pe site-ul MAI ca să primești amendă. Eu de fapt eu ca să ies cu microbuzul din parcare – că este lung – trebuie să fac o mică buclă pe banda din contrasens, să „pișc” un pic banda. Dânsa parca mașina exact așa, motivând că se uită după copil. Totuși, în curtea școlii sunt administratorii, sunt profesori de serviciu care îi supraveghează și îi urmăresc pe copii … ăsta a fost un motiv … așa…. I-am spus doamnei că dacă nu reușim să ajungem cu vorba bună la o înțelegere, să nu mai parcheze acolo, o să fac poză la mașină și o să trimit la poliție. Ceea ce am și făcut. Plus că eu am cameră video în microbuz. Am primit injurii și de la soția dânsului…„, a povestit bărbatul.
Șoferul a povestit ulterior cum de s-a ajuns la scandalul care a degenerat în bătaie:
„La ora 13.00, în timp ce eram în timpul serviciului, când am revenit din cursă să iau copiii de clasa I, am deschis ușa microbuzului ca să-i ajut pe copii să intre și acest domn a venit la mine, mi-a adresat niște întrebări și i-am zis să fie atent că sunt și copiii de față… iar el m-a împins … I-am spus să fie atent pentru că sunt cu copii și el mai apoi m-a împins.
Mi-a pus mâna în gat și când m-am dus în fața microbuzului, m-a luat de gât și m-a împins din nou. Ulterior m-am dus în lateral, pe lângă microbuz, să mă uit de copii și el a venit din nou și m-a strâns de gât. Apoi a venit cu soția, m-au lovit cu palmele…. În microbuz erau și copiii, iar pe drumul de 8-9 km de la Saraiu la Dulgheru aceștia au plâns, s-au speriat. Printre ei era și fiica mea care tremură și acum”, a povestit bărbatul.
„Cine ești tu de îmi faci mie poză la mașină?”
În imaginile surprinse se poate vedea cum bărbatul îl întreabă pe șofer de ce a făcut poze la mașina sa, ba chiar l-a amenințat: „Cine ești tu de îmi faci mie poză la mașină?”, spune bărbatul de la care a pornit conflictul.
La rândul său, șoferul îi spune acestuia să își vadă de treaba lui căci totul se întâmpla lângă copii.
Cearta se mută în fața microbuzului care surprinde exact momentul în care bărbatul îl lovește pe șoferul microbuzului.
La toată această scenetă au asistat, din microbuz și copiii care, așa cum se aude pe filmare spun: „Se bate!”. Totodată, din microbuz se aude cum copiii par că plâng și spun că le este frică.
Totodată, în imagini se pot observa mai multe persoane care trec pe lângă cei doi bărbați fără a schița vreun gest, fără a sări să aplaneze conflictul:
În imaginile transmise către Ziarul Amprenta, se poate vedea cum bărbatul are urme pe gât rămase în urma agresiunii:

Practic, întreg conflictul a pornit de la faptul șoferul microbuzului a făcut o fotografie pentru a avea dovadă că nu poate respecta regulile de circulație și cele înscrise în fișa postului său legate de siguranța pe care trebuie să o asigure copiilor de la momentul preluării acestora din fața școlii până la stațiile unde aceștia trebuie să coboare, către domiciliile lor: „Pe acest domn l-a deranjat că am făcut poze, că i-am soției sale zis că o să apelez la poliție”.
Șoferul spune că la agresiune a participat și soția bărbatului, dar și soacra acestuia.
„Eu am sunat la 112, au venit două echipaje de poliție de la Hârșova, am depus plângere pentru că nu se poate ca unui șofer să i se întâmple așa ceva. Eu sunt șofer pe microbuz de patru ani și nu mi s-a întâmplat așa ceva până acum„, mai spune bărbatul.

La solicitarea Ziarului Amprenta, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a transmis un punct de vedere cu privire la cele întâmplate în comuna Saraiu, marți, 16 septembrie 2025:
„Astăzi, 16 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Saraiu, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre 2 bărbați, de 35, respectiv 36 de ani.
În urma verificărilor s-a constatat că, pe fondul unui conflict verbal, bărbatul de 35 de ani ar fi fost agresat fizic, motiv pentru care a depus plângere penală.
Acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla în aceste condiții, mai ales că bărbatul care a pornit scandalul, după spusele șoferului de microbuz, a fost avertizat să înceteze și să se calmeze căci totul se întâmplă de față cu copiii.
UPDATE, 17 septembrie 2025:
De cealaltă parte, în cursul acestei seri, soția bărbatului implicat în altercația cu șoferul microbuzului a transmis un punct de vedere față de situația care s-a întâmplat pe 16 septembrie. Mihaela Constantin ne-a povestit că situația nu s-a petrecut cum a povestit șoferul microbuzului:
„Ieri pe data de 16.09.2025., în jurul orei 8:00, am lăsat copilul în fața școlii. Băiețelul meu de 7 ani mi-a spus să nu plec și să rămân să îl supraveghez până intră în școală deoarece erau niște câini care îl mai alergaseră o dată și copilului îi era frică. Precizez că în curtea școlii nu se afla niciun cadru didactic, care să îi supravegheze pe copii la intrarea în școală, deoarece erau în timpul orelor. De asemenea, nici alte persoane care supraveghează nu se aflau în acel moment acolo, așa cum a declarat șoferul de pe microbuz.
Când eu eram staționată preț de câteva minute el nu era parcat nicăieri. Între timp a sosit microbuzul școlar, iar eu am plecat să-i acord șansa de a parca microbuzul. Subliniez că amândoi, și eu și șoferul microbuzului, făceam aceeași greșeală, nu doar eu așa cum a declarat acesta.
El, bineînțeles, întoarce microbuzul de 4 ani pe trecerea de pietoni, astaa nu a mai spus…
După ce am întors mașina, am staționat câteva secunde pentru a mă asigura că copilul meu a intrat cu bine în școală. Atunci când am vrut să mă pun în mișcare m-am trezit cu microbuzul în fața mea, blocată de acest șofer.
M-am dat jos să clarific niște chestii cu el, că amândoi am făcut aceași greșeală de circulație, iar el mi-a spus să plec, că va trimite pozele către poliție care îmi va lua permisul de conducere. Eu i-am spus să înceteze căci ambii am făcut aceași greșeală. La acel moment, el ne-a zis că e polițist….
Majoritatea persoanelor din comună știu că el aberează și spune că e polițist„, povestește femeia despre ceea ce s-a întâmplat în prima parte a zile.
Ulterior, Mihaela Constantin ne-a povestit că în fapt, șoferul microbuzului nu ar fi avut un limbaj corespunzător cu soțul său, situația degenerând:
„Când ne-am dus la ora 13:00 după copil, soțul meu a mers către șofer să-l întrebe de ce a făcut acele poze. Prima dată, el a avut un limbaj foarte murdar și a început să trântească ușile microbuzului în timp ce copii se aflau în microbuz.
În video nu se vede când acest șofer l-a lovit pe soțul meu cu ușa. Automat, în acel moment soțul meu s-a autoapărat și doar l-a împins, cum și se vede și pe video.
Ulterior, el s-a întoars, a mers către portbagajul microbuzului școlar și a scos o bâtă. Atunci am intervenit eu și mama mea între ei.
Șoferul tot avea intenția de a-l lovi pe soțul meu. În timp ce încercam să-l oprim – soțul meu nu l-a atins deloc, acesta (șoferul) s-a ales cu zgârieturi pe gât pentru că l-am tras înapoi, ca să nu facă vreo nenorocire.”
Mihaela Constantin a mai precizat faptul că șoferul microbuzului nu i-a mai spus până în dimineața zilei de 16 septembrie să își mute mașina pentru că în prima săptămână de școală, împreună cu familia sa, au fost plecați în concediu, prima zi de școală a copilului fiind 15 septembrie.
Totodată femeia ne-a transmis și câteva fotografii, suprinse din partea de spate a microbuzului, acolo unde camera de supraveghere a microbuzului nu a surprins imagini.

Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).







