(VIDEO) Șoferul și pasagerul unui microbuz, reținuți pentru trafic de migranți și dare de MITĂ
Știrile zilei
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat opt cetățeni sirieni care încercau să intre ilegal în România, ascunși într-un locaș special amenajat al unui microbuz, printre mărfurile transportate.
În dimineața zilei de 25 noiembrie 2022, în jurul orei 04:20, două persoane s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în România, dinspre Bulgaria, călătorind cu un microbuz, unul fiind șofer, iar celălalt pasager.
„În momentul prezentării documentelor pentru controlul de frontieră, șoferul, un cetățean român în vârstă de 23 de ani, a introdus o bancnotă de 50 de euro în certificatul de înmatriculare al mijlocului de transport, oferind-o unui polițist de frontieră, cu scopul de a evita controlul fizic amănunțit al microbuzului”, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră Română.
Polițiștii de frontieră au informat ofițerii D.G.A., care au demarat activitățile procedurale specifice. Totodată, polițiștii de frontieră au verificat compartimentul pentru marfă al mijlocului de transport. În urma controlului, într-un locaș special amenajat, au fost identificate 8 persoane de sex masculin, cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani.
Șoferul și pasagerul sunt cercetați pentru trafic de migranți și dare de mită
Ofițerii de politie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu și Compartimentul P.C.M.I.I.T. al Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu efectuează cercetări cu privire la două persoane, cetățeni români, care au calitatea procesuală de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și dare de mită.
În urma cercetărilor, s-a descoperit că cetățenii sirieni au fost preluați de către cei doi cetățeni români din Sofia, urmând să fie introduși în mod fraudulos în România și aveau ca destinație finală Germania.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat de către cei 8 cetățeni sirieni, respectiv dare de mită și trafic de migranți, în cazul șoferului microbuzului și trafic de migranți, în cazul pasagerului microbuzului.
În baza Acordului de readmisie româno-bulgar, cetățenii de origine siriană au fost predați Poliției de Frontieră din Republica Bulgaria.
Cei doi cetățeni români au fost reținuți.
Foto/Video: www.politiadefrontiera.ro
Citește și:
(VIDEO) Patru cetățeni bulgari, arestați de polițiștii de frontieră, pentru trafic de migranți