Vineri are loc rotația premierilor: Iată ce ministere dispar în Guvernul Ciolacu

Știrile zilei
Potrivit Antena3, premierul Nicolae Ciucă ar urma să își depună mandatul vineri, iar noul guvern condus de Marcel Ciolacu ar urma să fie învestit până la data de 15 iunie.
Tot zilele următoare se va ști dacă UDMR va mai rămâne sau nu la guvernare.
Dacă liberalii vor insista să primească ambele ministere de la UDMR, atât Dezvoltarea, cât și Mediul, este posibil ca maghiarii să iasă de la guvernare, însă, în acest moment nu există o decizie în coaliție.
Partidele din coaliție ar dori să renegocieze protocolul inițial și să-și reîmpartă ministerele, social-democrații dorind să păstreze în primul rând Ministerul Transporturilor, dar în același timp ar vrea și rămânerea UDMR la guvernare.
Ce se știe clar în acest moment este faptul că noul guvern va avea 18 ministere.
Premierul Ciucă va merge, probabil, la șefia Senatului, spun surse politice, după toate semnalele pe care le-a primit de la vârful statului.
Citește și: