Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenționări de ploi, vânt și ninsori însemnate cantitativ pentru toată țara.

Astfel, în intervalul 17 martie, ora 18.00 – 18 martie, ora 8.00 vor fi precipitații moderate cantitativ sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului în jumătatea de nord a Moldovei și zona Carpaților Orientali

În jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zona Carpaților Orientali vor fi precipitații la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Un cod galben de vreme rea, cu precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii a fost emisă de meteorologi pentu cea mai mare parte a țării. (după cum se vede pe hartă). În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului.
În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei.

În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.
Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă.Cod galvb

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.