32 de copii din comuna Pantelimon au vizitat GRATUIT Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța grație unui program inițiat de Consiliul Județean

Administrație locală
Un nou pas important pentru egalitatea de șanse în rândul copiilor din mediul rural a fost făcut astăzi, prin programul inițiat de Consiliul Județean Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (CMSN).
Sub mesajul inspirațional „Educația ajunge acolo unde visurile prind curaj”, 32 de copii din comuna Pantelimon au pășit astăzi pragul CMSN Constanța, într-o experiență educativă dedicată ecologiei și schimbărilor climatice.
Pentru mulți dintre ei, nu a fost doar o vizită, ci o întâlnire cu posibilități noi, cu o lume în care învățarea se transformă în speranță și perspectivă.
Prin acest program, distanța care până acum îi separa de oportunități devine o punte spre viitor, oferindu-le acces la activități interactive, demonstrații și ateliere care contribuie la formarea lor ca tineri responsabili față de mediu și comunitate.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a subliniat importanța oferirii de șanse egale tuturor copiilor, indiferent de locul în care trăiesc: „Un copil nu ar trebui să renunțe la visurile sale doar pentru că s-a născut departe de oportunități. Ne dorim ca fiecare copil din mediul rural să poată ajunge la CMSN Constanța, să vadă, să învețe și să creeze în propriul său drum. Pentru că acolo unde ajunge educația, ajunge și speranța.”

Citește și:







