6 kilometri de străzi din Bărăganu și Lanurile vor fi reparați în următoarele două luni

Administrație locală
Primăria comunei Bărăganu, prin primarul Magdalena Neague, a semnat, astăzi, contractul cu un operator specializat, pentru realizarea unor lucrări de reparații și întreținere a drumurilor din cele două sate ale comunei, Bărăganu și Lanurile.
Intervențiile vor viza aproximativ 6 kilometri de străzi și sunt programate să fie finalizate în maximum două luni. Lucrările sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și pentru întreținerea infrastructurii rutiere din comună.
Contractul semnat astăzi prevede efectuarea unor lucrări de reparații și întreținere a drumurilor de piatră, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini și oferta financiară. Printre principalele operațiuni se numără furnizarea agregatelor minerale, încărcarea, transportul și descărcarea acestora la punctele de lucru, precum și profilarea și pregătirea platformei drumurilor.
Pentru executarea lucrărilor vor fi utilizate utilaje specifice, printre care autogreder, buldozer, buldoexcavator și cilindri compactori. De asemenea, proiectul include compactarea straturilor de agregate, transportul și mobilizarea utilajelor, organizarea de șantier, combustibilii și materialele auxiliare, precum și costurile aferente personalului implicat.
Lucrările vor fi realizate cu respectarea cerințelor privind protecția mediului, securitatea și sănătatea în muncă și prevenirea și stingerea incendiilor, toate costurile necesare executării complete a lucrărilor fiind incluse în contract.
„Ne dorim ca lucrările să aducă o îmbunătățire reală a condițiilor de circulație atât pentru locuitorii din Bărăganu, cât și pentru cei din Lanurile. Vorbim despre aproximativ 6 kilometri de străzi pe care vom interveni într-un timp scurt, astfel încât oamenii să poată beneficia cât mai repede de drumuri mai bine întreținute. Continuăm să acordăm atenție infrastructurii locale și să intervenim acolo unde este nevoie”, a declarat Magdalena Neague, primarul comunei Bărăganu.
Achiziția directă a fost realizată în urma anunțului de publicitate nr. ADV1541907, din data de 30 iulie 2026. În urma procedurii, a fost selectată oferta cu prețul cel mai scăzut dintre cele depuse la sediul Primăriei comunei Bărăganu.
Citește și:
Primăria Bărăganu își respectă seniorii: 47 de vârstnici au fost premiați din bugetul local






