Aer POLAR peste Dobrogea în zilele următoare: Când se anunță temperaturi de -3 grade Celsius

Administrație locală
Vremea se răcește accentuat în Dobrogea, după retragere ploilor. Urmează zile cu soare, dar și nopți tot mai reci, cu temperaturi negative.
Potrivit meteorologului Diana Elena Matei, până mâine, vremea în Dobrogea va fi rece pentru această dată. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 10 grade, iar cele minime între -1 și 4 grade.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare ziua în zona de coastă (cu rafale de 40 – 45 km/h).
Vineri, 6 noiembrie, vremea se va menține rece, deși temperaturile vor crește ușor.
Cerul va fi temporar noros și izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, în intensificare în a doua parte a intervalului, îndeosebi în costieră unde vor fi viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h.
Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 12 grade, iar cele minime între 0 și 4 grade.
Sâmbătă, 7 noiembrie, valorile termice vor scădea față de intervalul precedent și se vor situa cu mult sub cele normale pentru această dată.
Astfel, maximele vor fi cuprinse între 5 și 7 grade, iar minimele între -3 și 2 grade.
Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări temporare ziua, cu viteze la rafală în general de 40 – 55 km/h, apoi va scădea treptat în intensitate.
Duminică, 8 noiembrie, deși valorile termice vor crește ușor față de intervalul precedent, acestea se vor menține sub cele normale pentru această dată.
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 10 grade, iar cele minime între -1 și 3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Noaptea vor fi condiții de ceață.
FOTO cu rol ilustrativ
Citește și:






