Aleșii locali din Mangalia, convocați de urgență în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi: rectificarea bugetului, Goldterm și Spitalul Municipal

Administrație locală
Consilierii locali din Mangalia au fost convocați în ședință extraordinară, de îndată, astăzi, 23 iulie 2026, începând cu ora 15:30. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâre care vizează bugetul municipiului, activitatea unor instituții și societăți de interes local, precum și programul de evenimente al orașului.
Primul proiect supus dezbaterii privește rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2026, document care stabilește modul în care vor fi redistribuite resursele financiare în funcție de necesitățile actuale ale administrației locale.
Consilierii vor analiza și rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății Goldterm Mangalia S.A. pentru anul 2026.
Pe agenda ședinței figurează și aprobarea execuției bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Mangalia pentru trimestrul al II-lea al anului 2026.
Un alt punct important vizează modificarea și completarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 76 din 29 aprilie 2026, referitoare la Programul de Evenimente al Municipiului Mangalia pentru anul 2026, cu modificările și completările ulterioare.
Aleșii locali vor dezbate, de asemenea, un proiect privind exercitarea sau neexercitarea dreptului de preempțiune în cazul vânzării unor terenuri situate în municipiu, aflate în proprietatea S.C. T.H.R. Marea Neagră S.A.
Citește și:







