Cătălin Marian Apostol, primarul din Cernavodă, despre audierile de la Parchetul Curții de Apel Constanța: Eu voi continua să îmi exercit mandatul cu aceeași deschidere și responsabilitate față de orașul nostru!

Administrație locală
Într-o comunitate în care luptele politice și interesele personale au fost întotdeauna pe primul plan, orice încercare de a aduce normalitatea este sancționată. La mai puțin de două luni de când a preluat mandatul, primarul orașului Cernavodă, Cătălin Marian Apostol, a fost chemat joi, 12 martie 2026, pentru declarații la Parchetul Curții de Apel Constanța. Tot ieri au mai fost audiați, în calitate de martori, și Silvia Olteanu – secretarul primăriei, dar și consilierii locali Ștefan Pleșa și Șerif Cârjali.
Iată ce a declarat Cătălin Marian Apostol în legatură cu această situație:
„Astăzi am fost invitat la Parchet, în calitate de martor, pentru a oferi clarificări privind modul în care s-a desfășurat o ședință a Adunării Generale a Asociaților a societății UPGC Cernavodă SRL, și felul în care această societate își desfășoară activitățile.
Am răspuns cu toată deschiderea întrebărilor adresate și am prezentat modul în care deciziile au fost luate în cadrul AGA, prin vot, conform competențelor stabilite de lege și de actele societății.
Într-un stat de drept este firesc ca orice sesizare să fie analizată. Transparența și responsabilitatea nu trebuie privite ca o povară pentru administrația publică, ci ca o dovadă de respect față de cetățeni.
Funcțiile publice nu sunt despre confort personal, ci despre asumare, corectitudine și decizii luate în interesul comunității.
Eu voi continua să îmi exercit mandatul cu aceeași deschidere și responsabilitate față de orașul nostru. Pentru că, dincolo de orice zgomot de moment, rămâne un principiu simplu: când îți faci datoria cu bună-credință, nu ai de ce să te temi de adevăr!
Dumnezeu să binecuvânteze orașul și pe toți frații noștri!„, a transmis, într-o postare pe pagina de socializare, Cătălin Marian Apostol.
Se pare că și la Cernavodă piedicile politice puse administrației locale actuale și în special noului primar reprezintă unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării comunității, transformând astfel actul administrativ într-unul de negociere politică. Antiteza între interesele obscure ale unor indivizi și nevoile reale ale cetățenilor din comunitatea locală este sezizată cu ușurință și va trebui gestinată cu multă abilitate de actualul primar, Cătălin Marian Apostol.
Citește și:







