Constănțenii vor avea căldură în apartamente din 12 noiembrie

Administrație locală
Termoficare Constanța SRL reamintește că începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 20:00 – 06:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade Celsius, sau mai mici.
Prima parte a lunii noiembrie a acestui an s-a caracterizat prin temperaturi exterioare peste cele de mai sus, iar prognoza meteo ne indică scăderea semnificativă a temperaturilor aerului în următoarele zile, municipalitatea a stabilit ca începerea furnizării căldurii să se facă în data de sâmbătă 12 noiembrie, dată la care sunt îndeplinite cerințelele.
„Acțiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și starea de degradare a conductelor, cauzată de lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani în special în rețeaua de transport a agentului termic”, se arată în comunicatul transmis de Termoficare Constanța SRL.
În ciuda faptului că prețurile la energie, carburanți și materiale au crescut semnificativ în ultima perioadă, autoritatea publică locală a făcut eforturi pentru a menține prețul local al energiei termice facturată la 450 lei/Gcal, începând cu 1 noiembrie 2022.
Asociațiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanții legali, la registratura instituției din str. Badea Cârțan nr.14A sau prin email, la adresa: [email protected] .
De asemenea, consumatorii de energie termică, inclusiv asociațiile de proprietari, au obligația de a se asigura că instalațiile proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcționare și că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.
Echipele de intervenție și dispeceratul societății Termoficare Constanța lucrează pentru soluționarea problemelor apărute în teren.
Foto: Ilustrativ (Arhivă)