Cuza Vodă: Primăria elaborează PUZ pentru 80 de loturi de casă. Recent, autoritatea locală a obținut o finanțare de trei milioane de euro pentru rețeaua de gaze a comunei

Administrație locală
Aflată la câțiva kilometri distanță de municipiului Medgidia, comuna Cuza Vodă a început să fie de câțiva ani tot mai atractivă pentru cetățeni datorită investițiilor pe care autoritatea publică locale le-a făcut deja în infrastructură, dar nu numai, dar mai ales pentru cele care sunt în plan și se vor concretiza în perioada următoare.
Vorbim aici despre proiectul de înființare a rețelei de gaze în comună pentru care Primăria Cuza Vodă a obținut finanțare.
Nu mai departe de săptămâna trecută, pe 19 februarie, primarul comunei Cuza Vodă. Viorel Dulgheru, a semnat, la sediul Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice, contractul de finanțare nr. 16/19.02.2024 pentru proiectul de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor precum și a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare de 14.721.246,85 lei. Primăria Cuza Vodă a semnat deja contractul pentru concesiunea serviciului de distribuție a gazelor naturale cu operatorul zonal Distrigaz.
Vestea vine într-un context benefic pentru localitate, mai ales că un nou proiect de asfaltare va fi derula pe raza comunei.
Este vorba despre asfaltarea a 3,2 kilometri de străzi din zona de peste derea a localității, străzi care în prezent se află la stadiul de piatră și care nu au beneficiat niciodată de asfaltare.
Odată ce acest proiect va fi finalizat, toate străzile din comună vor avea asfalt.
Pentru că în comuna Cuza Vodă autoritatea locală s-a preocupat în mod constant să pună la dispoziția cetățenilor toată infrastructura necesară vremurilor actuale, și cerințele cetățenilor de a-și construi locuințe sunt în creștere.
Recent, Primăria Cuza Vodă a început demersurile de lotizare a unui teren aflat în proprietatea comunei.
Astfel, autoritatea locală a dat în lucru unei firme specializate proiectul de întocmire a unui Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) în vederea lotizării unui teren în 80 de loturi.
„Este un proiect important pentru noi. Ne-am gândit să lotizăm acest teren pe care îl avem pentru că sunt solicitări de la cetățeni care vor să își construiască locuințe. Ne bucurăm că localitatea noastră este atractivă și pentru locuitorii care vor să rămână în satul natal, dar mai ales pentru cei care vor să își construiască un viitor aici„, ne-a declarat primarul Viorel Dulgheru.
Astfel, o firmă specializată va întocmi acest PUZ, proiectul urmând a cuprinde: etapa 1: elaborare Documentației Tehnice Certificat de Urbanism; etapa 2 – Elaborare Studiu de oportunitate; Etapa 3 – Elaborare Documentații de Avize; Etapa 4 – Elaborare P.U.Z. (R.L.U, Memoriu General, Piese desenate).
După ce lotizarea va fi realizată, autoritatea locală va scoate la licitație cele 80 de loturi de teren în vederea vânzării acestora.
Cuza Vodă, atractivă și pentru investitorii imobiliari
La finalul anului 2022, și un privat făcea demersuri pentru elaborarea unui PUZ în comună în vederea parcelării terenului de 6,74 hectare compus din parcelele A124/28/1 și A124/28/2. Anterior, Primăria Cuza Vodă a emis pentru terenul în discuție certificatul de urbanism nr. 18/5.07.2022.
În parcela A124/28/1 – cu suprafața de 51.800 mp s-au propus patru străzi interioare, parcela urmând a va avea 53 loturi pentru locuințe. În urma măsurătorilor, din parcela A124/28/2 au rezultat 19 loturi pentru locuințe.
Citește și:
În comuna Cuza Vodă se amenajează un cartier rezidențial cu peste 70 de case. Cine sunt investitorii







