Familiile din Medgidia care și-au aniversat nunta de argint, premiate de municipalitate

Administrație locală
Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a premiat seara trecută 72 de cupluri care, în 2017 și 2018, și-au sărbătorit Nunta de Argint. Un moment emoționant în viața fiecărui cuplu marcat printr-un eveniment organizat de Primăria Municipiului Medgidia în cadrul căruia au primit flori, diplome și câte 500 de lei.
Evenimentul s-a înscris în seria celor cuprinse într-un proiect pe care primarul Valentin Vrabie l-a inițiat în anul 2017 și care vizează premierea unor categorii diferite de locuitori ai orașului, în momente cheie ale vieții.
După o lungă perioadă în care administrația locală a fost constrânsă din punct de vedere financiar să nu poată pune în aplicare prevederile acestei hotărâri de Consiliu Local, în urmă cu o lună, implementarea acestui proiect, unic la nivelul județului Constanța, a demarat. Acesta a debutat cu premierea cuplurilor care au celebrat în anii 2017 și 2018 nunta de aur.
Mai apoi, la câteva zile distanță, a venit rândul premierii tinerilor căsătoriți, un alt moment emoționat în viața socială a orașului.
Valentin Vrabie: „Sunteți pentru mine persoanele cele mai importante din comunitate”
Joi seară a venit rândul celor care au celebrat Nunta de Argint să poată primi recunoștința și aprecierea publică.
Primarul Valentin Vrabie a fost cel care le-a înmânat florile doamnelor și diploma, împreună cu suma de 500 de lei. „În martie 2017 am avut o inițiativă care presupune marcarea unor momente importante din viața oamenilor, momente care trebuie punctate. La 25 de ani de căsnicie este momentul de mijloc, nu suntem nici prea tineri să nu înțelegem, nici prea bătrâni, să nu mai putem. Sunteți pentru mine persoanele cele mai importante din comunitate. Ne putem uita și în urmă să vedem, foarte aproape ce am făcut, dar și înainte să vedem ce mai avem de făcut pentru copiii noștri. Este o responsabilitate destul de importantă. Îmi doream să facem pentru comunitate astfel de evenimente, prin care să-i unim. Era mult prea dezbinată, încă este. Astfel de întâlniri fac foarte bine tuturor: mai socializăm, ne mai spunem din probleme…”, a declarat primarul Valentin Vrabie, la începutul acestui important eveniment.
Emoționate, familiile i-au mulțumit edilului municipiului pentru inițiativa sa cu atât mai mult cu cât nimeni nu s-a mai gândit, cel puțin în ultimii ani, la comunitatea locală care trebuie prețuită la adevărata sa valoare.
Fiecare a împărtășit secretul propriei căsnicii, în speranța că și cei mai tineri să poată ajunge să aniverseze un astfel de eveniment. „Sunt fericită că am ajuns până aici. Totdeauna este un drum greu, dar treci peste toate, le-am rezolvat cu răbdare ușor, ușor. Înțelegerea, comunicarea și sănătatea, cu asta putem duce o căsnicie trainică”, a spus una dintre doamnele ajunse la 25 de ani de căsătorie, Jenica Sava.
Familii fericite:„Cu banii pe care i-am primit o să merg cu soțul într-o vacanță”
La rândul său, Mariana Colac, una dintre zecile de doamne prezente la eveniment ne-a declarat că nu se aștepta la o astfel de organizare pentru locuitorii din Medgidia. „Mă simt foarte bine că am ajuns la această vârstă. Am doi copii, doi băieți, sunt o mamă fericită. A fost un drum lung, și cu bune și cu rele, dar în mare parte a fost bine. Ne-am înțeles, în viață trebuie să găsești calea de mijloc, trebuie să mai lași de la tine, totdeauna să fii mai bun. Mă bucur că Primăria a făcut o sărbătoare pentru noi. Cu banii pe care i-am primit o să merg cu soțul într-o vacanță”.





„Nu a fost greu să ajungem aici. Noi am învățat să discutăm și să nu luăm foc din prima, cum se spune. Și tinerii din ziua de azi ar trebui să facă la fel, să se gândească mai mult înainte de a vorbi”, a declarat pentru Ziarul Amprenta și Gelu Geambazu.
„Noi am împlinit anul trecut 25 de ani de căsătorie. Am auzit despre această inițiativă de apreciat pe care a organizat-o primăria. Noi am fost norocoși căci am sărbătorit anul trecut din plin nunta de argint, cu tot ritualul. Cu banii pe care i-am primit vom merge la munte sau vom sărbători cu copiii”, a spus Steluța Bulamaci.
„Generația tânără are altă concepție de viață și percepe altfel viața față de cum am văzut-o noi. Generației tinere îi doresc să aibă mai multă răbdare, să-și asculte totuși părinții și bunicii, să nu le ignore sfaturile pentru că sunt neprețuite. De obicei ei iau în derâdere persoanele în vârstă și asta nu este bine. Întotdeauna avem de învățat, chiar și de la un om cu patru clase, fiecare om își are înțelepciunea lui. Orice vârstă am avea trebuie să ne aplecăm urechea la ceea ce ne spun, cu siguranță vom avea ceva de învățat”, a declarat Adina Dogaru, altă doamnă premiată de municipalitate. La rândul său, dânsa a mulțumit autorităților locale pentru inițiativă, adăugând faptul că „este un exemplu demn de urmat și pentru alte primării din țara noastră”.
Urmează premierea tinerilor majori
Următorul eveniment care se încadrează în seria celor dedicate comunității se va organiza pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani. Acesta va avea loc și va fi anunțat în perioada următoare. „Trebuie să găsim un moment când tinerii sunt în vacanță pentru că mulți dintre ei sunt studenți, sunt plecați. Va fi un moment care trebuie organizat la nivelul vârstei lor și cred că necesită ceva mai mult timp”, a declarat edilul Valentin Vrabie.
Citește și:
Cuplurile de aur din municipiul Medgidia premiate de administrația locală







