za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
  • Justiție
  • Economie
  • Cultură
  • Tinerii excepționali ai Constanței
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Showbiz
  • Anunțuri

Ne puteți urmări pe:

Acasă » Administrație locală » FOTO Cumpăna a găzduit prima ediție a concursului intitulat Drumul Salvatorului. Cum arată clasamentul final

FOTO Cumpăna a găzduit prima ediție a concursului intitulat Drumul Salvatorului. Cum arată clasamentul final

FOTO Cumpăna a găzduit prima ediție a concursului intitulat Drumul Salvatorului. Cum arată clasamentul final

Administrație locală

04.06.2026

De către Ziarul Amprenta

Subfiliala Cumpăna a Societății Naționale de Cruce Roșie Română, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local ale comunei Cumpăna, a organizat joi, 4 iunie 2026, prima ediție a concursului educativ-sanitar local „Drumul Salvatorului”, un proiect dedicat dezvoltării comportamentelor responsabile și însușirii noțiunilor elementare de prim ajutor în rândul copiilor de vârstă preșcolară.

Evenimentul, desfășurat în cadrul Casei de Cultură din comuna Cumpăna, a reunit echipe reprezentative ale celor trei unități de învățământ preșcolar din localitate: Grădinița „Florilor”, Grădinița „Sfânta Maria” și Grădinița „Paradisul Copiilor”, fiecare echipă fiind formată din cinci copii, câte unul pentru fiecare probă a concursului.

Inspirat de tradiția concursurilor „Micii Sanitari” și „Sanitarii Pricepuți”, organizate de Crucea Roșie Română, „Drumul Salvatorului” a fost conceput ca o experiență educativă interactivă, adaptată vârstei participanților. Prin intermediul unui concept original, susținut de materiale multimedia, filmulețe animate, jingle-uri tematice și chiar un imn dedicat concursului, participanții au fost invitați să pornească pe „Drumul Salvatorului”, un traseu educativ alcătuit din cinci opriri simbolice, care au recreat, într-o manieră accesibilă și atractivă, pașii unei intervenții reale de prim ajutor.

Astfel, micii concurenți au învățat mai întâi să observe și să recunoască o situație de pericol, apoi să solicite ajutor și să utilizeze corect numărul unic de urgență 112. Călătoria a continuat cu identificarea materialelor necesare pentru situația dată, din trusa de prim ajutor și aplicarea unor gesturi simple de intervenție până la venirea ajutorului matur, pentru ca la final copiii să își verifice cunoștințele despre sănătate și igienă în cadrul unei provocări interactive de tip „Adevărat sau Fals”.

Mai mult decât o competiție, „Drumul Salvatorului” a fost o poveste despre atenție, responsabilitate și solidaritate, în care fiecare oprire a reprezentat o etapă firească în formarea reflexelor de bază necesare acordării primului ajutor și protejării celor aflați în nevoie.

Activitatea a fost evaluată de un juriu format din specialiști din domeniul sănătății, educației și voluntariatului: Cristina Fodor – Director al Crucii Roșii Române Filiala Constanța, Alin Andrei – Președintele Crucii Roșii Române Filiala Constanța, Lorena Neagu – Președintele Subfilialei Cumpăna a Crucii Roșii Române, Florinela Luzinschi – asistent medical și asistent social în cadrul Primăriei comunei Cumpăna, dr. Angela Covali – medic școlar Cumpăna, as. Neila Tufă – asistent școlar Cumpăna și Georgiana Enache – farmacist în cadrul Farmaciilor Myosotis, cărora le mulțumim pentru sprijin, deoarece au avut o misiune foarte grea.

La finalul competiției, în urma centralizării punctajelor obținute la fiecare probă, clasamentul a fost următorul:

  • Locul I – Grădinița „Florilor” (Preșcolari: Ilie Maria Nicolle, Nicolescu Andrei George, Perianu Noah Alexis, Stancu Darius Alexandru, Udrea Iris Maria – Coordonatori: prof. Nicola Manuela/ prof. Nebunu Daniela)
  • Locul II – Grădinița „Sfânta Maria” (Preșcolari: Iacub Ayan, Molocia Sofia, Popa Matei, Popescu Valeria Ioana, Șerban Maria Izabela – Coordonator: prof: Prună Geanina Elena)
  • Locul III – Grădinița „Paradisul Copiilor” (Preșcolari: Dumitru Cezara, Guțoiu Otilia, Ioneticu Mara, Munteanu Ana-Maria, Tudosă Melissa – Coordonator: prof. Purcărea Steliana)

Dincolo de clasament, adevărata reușită a evenimentului a fost entuziasmul copiilor, implicarea cadrelor didactice și bucuria cu care micii salvatori au descoperit că responsabilitatea, grija față de semeni și spiritul de ajutor se pot învăța încă de la cele mai fragede vârste.

În spiritul valorilor promovate de Crucea Roșie Română, organizatorii au dorit ca fiecare copil să plece acasă cu bucuria participării și cu sentimentul că a făcut parte dintr-o experiență educativă deosebită. Astfel, concurenții au fost recompensați cu medalii, diplome și cadouri, iar cele trei unități de învățământ participante au primit trofee corespunzătoare locurilor obținute în clasamentul final.

Premiile și materialele oferite participanților au fost asigurate de Subfiliala Cumpăna a Societății Naționale de Cruce Roșie Română, prin gestul generos al partenerilor și sponsorilor evenimentului: Farmaciile Myosotis și Baby MYO, EduCare for Life Foundation – Îngrijiri la domiciliu în județul Constanța și societatea Firtextim SRL – Market Miorița Cumpăna.

Organizatorii mulțumesc tuturor partenerilor, sponsorilor, membrilor juriului, cadrelor didactice, părinților și voluntarilor care au contribuit la succesul primei ediții a concursului „Drumul Salvatorului”, un proiect care continuă tradiția educației pentru sănătate și prim ajutor în comunitatea din Cumpăna, începută de Crucea Roșie încă din 2004, și care își propune să formeze noi generații de mici salvatori.

Desfășurat în anul în care Crucea Rosie Romana sărbătorește 150 de ani de activitate umanitară, concursul „Drumul Salvatorului” a demonstrat că valorile care stau la baza acestei organizații, umanitatea, grija față de aproapele și solidaritatea, pot fi transmise cu succes și celor mai tineri membri ai comunității. Felicitări tuturor!

Etichete:

  • Cumpăna
  • Subfiliala Cumpăna a Societății Naționale de Cruce Roșie Română
Articole similare

Administrație locală

FOTO Primăria Bărăganu a oferit copiilor o zi de neuitat, plină de jocuri și surprize 04.06.2026

Chiar dacă condițiile meteo nu au permis celebrarea Zilei Internaționale a Copilului în data de 2 iunie, așa cum fusese inițial programat evenimentul de către primăria Bărăganu, astăzi, într-o atmosferă de sărbătoare, toți copiii s-au bucurat așa cum se cuvine …

Administrație locală

Primarul din Hârșova nu se lasă: a TREIA propunere de vice, în două luni! Vezi aici cui i-a venit rândul să fie nominalizat 04.06.2026

Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, nu se lasă descurajat de rezultatele negative înregistrate până acum pentru desemnarea viceprimarului și vine cu o nouă propunere ce va fi analizată de consilierii locali în cadrul ședinței extraordinare de consiliu convocată de edil …

Administrație locală

FOTO VIDEO Consilierii locali din Mangalia, convocați în ședință DE ÎNDATĂ! În Portul Turistic Mangalia va fi organizat un turneu internațional de box 04.06.2026

Consilierii locali din Mangalia au fost convocați de viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu în ședință extraordinară de îndată, discuțiile având loc astăzi, 4 iunie 2026, de la ora 15.00, în format mixt, atât prin videoconferință, cât și cu …

De la același autor

Social

Federația Națională Ambulanța anunță un protest de amploare al angajaților din serviciile de ambulanță 04.06.2026

Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) care reprezintă tot personalul din serviciile publice de ambulanță, anunță iminența declanșării celui mai amplu protest din istoria serviciilor publice de ambulanță. Acțiunea va avea loc în Bucureşti, ca răspuns la profundele nemulțumiri …

Administrație locală

FOTO Cumpăna a găzduit prima ediție a concursului intitulat Drumul Salvatorului. Cum arată clasamentul final 04.06.2026

Subfiliala Cumpăna a Societății Naționale de Cruce Roșie Română, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local ale comunei Cumpăna, a organizat joi, 4 iunie 2026, prima ediție a concursului educativ-sanitar local „Drumul Salvatorului”, un proiect dedicat dezvoltării comportamentelor responsabile și însușirii …

Politic

PNL va analiza propunerile lui Eugen Tomac, însă pune condiții la votarea Guvernului: Fără PSD, direct sau indirect 04.06.2026

Partidul Național Liberal (PNL) a transmis joi seara că "va analiza cu seriozitate" săptămâna viitoare programul de guvernare și formula politică propuse de premierul desemnat Eugen Tomac, după nominalizarea acestuia de către președintele României, Nicuşor Dan, pentru funcția de prim-ministru. PNL a precizat într-un …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri
OFICIAL! Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță ar putea fi puși în libertate MÂINE

Justiție

OFICIAL! Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță ar putea fi puși în libertate MÂINE 04.06.2026
Federația Națională Ambulanța anunță un protest de amploare al angajaților din serviciile de ambulanță

Social

Federația Națională Ambulanța anunță un protest de amploare al angajaților din serviciile de ambulanță 04.06.2026
SURPRIZĂ la Judecătoria Medgidia! Ce s-a decis în dosarul în care Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, ar fi fost agresat de preotul Bărbulescu

Justiție

SURPRIZĂ la Judecătoria Medgidia! Ce s-a decis în dosarul în care Liviu Cristian Negoiță, primarul din Cernavodă, ar fi fost agresat de preotul Bărbulescu 04.06.2026
PNL va analiza propunerile lui Eugen Tomac, însă pune condiții la votarea Guvernului: Fără PSD, direct sau indirect

Politic

PNL va analiza propunerile lui Eugen Tomac, însă pune condiții la votarea Guvernului: Fără PSD, direct sau indirect 04.06.2026
Târgul de pe Pietonală începe în acest weekend la Constanța. Vezi aici programul complet al evenimentului organizat pe strada Ștefan cel Mare

Știrile zilei

Târgul de pe Pietonală începe în acest weekend la Constanța. Vezi aici programul complet al evenimentului organizat pe strada Ștefan cel Mare 04.06.2026
za-logo

Ziarul Amprenta reprezintă o publicație independentă în care cititorii din județul Constanța, dar și din împrejurimi, pot parcurge cele mai noi și interesante știri. Cititorii au la dispoziție articole de interes local și general, structurate în diferite secţiuni precum: Administrație locală, Politic, Economie, Sănătate, Agricultură, Cultură sau Sport. Încă de la înființare, misiunea noastră a fost aceea de a informa corect cititorii, contribuind astfel la dezvolatarea societăţii şi la formarea unei comunități puternice şi responsabile. Din Redacția Ziarului Amprenta fac parte jurnaliști responsabili și echidistanți, cu experiență în presa locală, care se străduiesc să ofere informații precise, echilibrate și verificate, respectând standardele etice și jurnalistice.

Contactați-ne: [email protected]
Redacția Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2026

Prin continuarea navigării pe ZiarulAmprenta.ro confirmi acceptarea termenilor și condițiilor de folosire. Citește: Termeni şi condiţii, Politica de Confidențialitate.