FOTO Lucrările la Primăria și Căminul Cultural din Fântânele, reabilitate prin PNRR, au fost finalizate. Primarul Niculina Ciobanu: sunt lucruri pe care le facem pentru anii care vor veni”

Administrație locală
Lucrările la Primăria Comunei Fântânele și Căminul Cultural, reabilitate printr-un proiect finanțat prin PNRR – Componenta 10, Fondul Local, au fost recepționate, iar primarul comunei Fântânele, Niculina Ciobanu, spune că investiția reprezintă mai mult decât modernizarea unor clădiri.
Un nou proiect de infrastructură locală a ajuns la final în comuna Fântânele.
Sediul Primăriei și Căminul Cultural au trecut prin lucrări de reabilitare, investiția fiind realizată cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 10 – Fondul Local.
Recepția lucrărilor a avut loc marți, 25 august 2026.

Primarul comunei Fântânele, Niculina Ciobanu, a transmis că proiectul a avut o importanță deosebită pentru administrația locală și pentru comunitate.
„Pentru mine, această investiție înseamnă mai mult decât o clădire renovată. Am pus mult suflet în acest proiect, pentru că mi-am dorit ca locul care găzduiește atât Primăria, cât și Căminul Cultural să capete o înfățișare frumoasă, demnă de comuna noastră”, a transmis edilul.
Potrivit primarului, fiecare etapă a lucrărilor a reprezentat un pas către obiectivul final, iar rezultatul este unul care ar trebui să servească administrației și comunității pentru mulți ani.
„Sunt lucruri pe care le facem nu doar pentru prezent, ci și pentru anii care vor veni”, a mai precizat Niculina Ciobanu.
Reabilitarea sediului Primăriei și a Căminului Cultural are o dublă importanță pentru comunitatea locală. Pe de o parte, este vizat spațiul în care își desfășoară activitatea administrația publică, iar pe de altă parte, Căminul Cultural reprezintă un loc destinat vieții comunitare și activităților culturale.
Primarul Niculina Ciobanu a declarat că privește cu satisfacție finalizarea proiectului și a subliniat că rezultatul este unul obținut prin colaborarea dintre administrația locală și Consiliul Local.
„Astăzi privesc cu bucurie rezultatul și pot spune că sunt mândră de ceea ce am reușit să realizăm împreună”, a transmis edilul.
Aceasta a adresat mulțumiri Consiliului Local Fântânele pentru implicare, sprijin și colaborarea în realizarea investiției.
Citește și:







