FOTO VIDEO Tunelurile din Tăbăcărie vor fi iluminate, iar un trenuleț electric ar putea circula din nou prin parc

Administrație locală
Autoritățile locale constănțene au în plan, în viitorul apropiat, iluminarea celor două tuneluri din Parcul Tăbăcăriei, din zona parcului Țara Piticilor, dar și achiziția unui trenuleț electric care să aibă aceeași utilitate pe care o avea în trecut: transportul constănțenilor/turiștilor până în zona Satului de Vacanță și retur.
Lucrările de reamenajare a Parcului Tăbăcăriei sunt în toi, iar în curând și cele referitoare la reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie ar putea demara după ce, în urma procedurii de licitație publică va fi desemnat un câștigător.
Potrivit surselor noastre, constănțenii și turiștii se vor putea bucura în curând și de plimbările cu un trenuleț electric, exact ca în trecut. Constănțenii încă își amintesc de plimbările cu trenulețul prin Parcul Tăbăcăriei. Linia de tren a funcționat până în anul 2005.
Totodată, cele două tuneluri prin care treceau trenulețele în trecut și care acum adăpostește doar oamenii străzii vor fi igienizate din nou și vor beneficia de iluminat.

Tuneluri Tăbăcărie

Tuneluri Parcul Tăbăcărie

Tuneluri Parcul Tăbăcărie

Tuneluri Parcul Tăbăcărie







