Iată programul de încasare a impozitelor și taxelor locale din Medgidia

Administrație locală
În Medgidia, activitatea Serviciului Impozite, Taxe Locale și Executare Silită va fi suspendată în perioada 31 decembrie 2024 – 12 ianuarie 2025, anunță Primăria Municipiului Medgidia.
Conform sursei citate, măsura este necesară pentru realizarea procedurilor specifice închiderii / deschiderii de an fiscal și pentru finaliarea modificărilor ce se impun în programul informatic de impozite și taxe / baza de date.
Programul de lucru cu publicul, dar și operațiunile online vor fi reluate luni, 13 ianuarie 2025, atât la sediul din strada Poporului, nr. 20 – 22, din Medgidia, dar și la punctul de lucru din strada Independenței, nr. 53B (zona Nord).
Redăm, în continuare, comunicatul transmis de Primăria Municipiului Medgidia cu privire la programul de încasare a impozitelor și taxelor locale:
STIMAȚI CONTRIBUABILI
Primăria Municipiului Medgidia vă informează că în perioada 31.12.2024 – 12.01.2025, activitatea Serviciului Impozite, Taxe Locale și Executare Silită este suspendată pentru realizarea procedurilor specifice închiderii/deschiderii de an fiscal și pentru finalizarea modificărilor ce se impun în programul informatic de impozite și taxe/baza de date.
Programul de lucru cu publicul, dar și operațiunile online, vor fi reluate luni 13 ianuarie 2025, atât la sediul din str. Poporului nr. 20 – 22 cât și la punctul de lucru din str. Independenței nr. 53B. (zona NORD).
Reamintim pe această cale că termenele de plată scadente pentru plata impozitelor și taxelor locale sunt:
- Semestrul I – 31.03.2025;
- Semestrul II – 30.09.2025.
Pentru plata integrală a impozitelor și taxelor datorate pe întregul an de către contribuabili, până la data de 31.03.2025, se acordă o bonificație de 10% pentru persoanele fizice și 5% pentru persoanele juridice.
Programul zilnic de încasare este următorul:
– de luni până joi în intervalul orar 08.00 – 16.30;
– vineri în intervalul orar 08.00 – 14.00.
Cuantumul impozitelor și taxelor locale aplicabile la nivelul Municipiului Medgidia a fost menținut la nivelul anului 2024, cu precizarea că în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, s-a aplicat indexarea de 10,4%, reprezentând rata inflației.
Sursa foto: Facebook.com – Primăria Municipiului Medgidia
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Medgidia vrea să extindă zona industrială. Vezi în ce parte a municipiului!





