În comuna Lumina va funcționa în curând Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor
Administrație locală
Primăria comunei Lumina a făcut demersuri în ultima vreme pentru înființarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor. O hotărâre de Consiliu Local a fost adoptată în acest sens, iar la acest moment se așteaptă documentația din partea Instituției Prefectului Județul Constanța.
Viitorul sediu al SPCLEP va funcționa în clădirea recent modernizată și unde va va fi înființat și Serviciul de Stare Civilă, imobil la care se lucrează de zor în această perioadă.
Aici lucrările sunt pe final, iar autoritățile locale speră ca în curând să se facă și recepția.
Înființarea acestui serviciu în comuna Lumina vine în sprijinul cetățenilor care nu se vor mai deplasa la Ovidiu pentru eliberarea documentelor de stare civilă: acte de identitate, certificate de naștere, certificate de deces sau acte de identitate provizorii.
La nivelul județului Constanța funcționează Servicii Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor în Adamclisi, Băneasa, Agigea, Castelu, Cernavodă, Cogealac, Cumpăna, Eforie, Crucea, Hârșova, Mangalia, Medgidia, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu, Techirghiol și Valu lui Traian.