În urma demersurilor făcute de Primăria Cumpăna, au început lucrările de montare de panouri fonoabsorbante în zona comunei limitrofă A4

Administrație locală
Zilele trecute, lucrătorii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța au început lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante pe A4, în zona comunei Cumpăna.
În urma sesizărilor primite de la cetățenii care locuiesc în proximitatea Autostrăzii A4 referitoare la zgomotul generat de autovehiculele care circulă pe această porțiune, Primăria comunei Cumpăna s-a adresat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii solicitând sprijinul în vederea executării lucrărilor de Montare a panourilor fonoabsorbante.
În urma Raportului de încercare efectuat în anul 2023 a reieșit că valorile de zgomot măsurate nu se încadrează în limitele admise, motiv pentru care Primăria Cumpăna a înaintat acest Raport Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) în vederea demarării procedurilor de Achizitie Publică în vederea executării lucrărilor de Montare a panourilor fonoabsorbante.

Adresă Primăria Cumpăna – Ministerul Transporturilor
În urma acestor demersuri, pe 27 martie 2024, lucrătorii din cadrul DRDP Constanța au demarat lucrările de montarea a acestor panouri, care vor reduce zgomotul produs de traficul rutier, principala sursă de poluare fonică și o cauză majoră care afectează sănătatea umană.
Citește și:







